Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
16:48 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Centrul natura Ce ne hrănește, de fapt?

ro

07 Sep, 2015 00:00 588 Marime text



Dar dacă discutăm despre ”nutriție” – despre ”hrănire” – vom descoperi că ceea ce ”ne hrănește” cu adevărat este mult dincolo de noțiunea de alimentație.

Nutriția” bună constă în tot ceea ce ne susține, de ajută să ne vindecă, ne susține să creștem, să ne dezvoltăm, să descoperim lumea din jur: de la muzica bună, la culori, de la dans, la mișcarea fizică și sport, de la călătorii până la ocupații împlinitoare, care ne fac să simțim cum ne îndeplinim misiunea pe pământ și până la contactele cu oamenii, cu împrejurimile, cu obiectele, cu energiile.

Când ne simțim ”hrăniți”?

Când nevoile noastre fundamentale sunt împlinite.

Ce nevoi avem noi ca ființe umane?

Fiecare ni le definim, în felul nostru: nevoia de siguranță, de apartenență, nevoia de contact, de atingere, nevoia de iubire, de ocrotire, nevoia de crește, de a ne dezvolta, nevoia de a explora, nevoia de fi dinamici sau dimpotrivă, de a experimenta liniștea etc etc. Fiecare dintre noi, INDIVIZI UNICI ȘI IREPETABILI – avem propriile nevoi – și căutăm ”hrană” pentru a ni le împlini.

Există două direcții interesante de explorare a ”hranei” umane:

  • hrana care vine dinspre exterior spre noi – dinspre lume către noi. Așa cum vă spuneam, orice influență pozitivă, de la prieteni buni, un partener iubitor, stimuli plăcuți, ciripit de păsări, miros de flori, gustul unui fruct – orice ne facem să simțim bucurie, stare de bine și echilibrul – ”ne hrănește”.

Desigur, tot din exterior pot veni influențe care ne slăbesc sistemul, persoane agresive, mirosuri neplăcute, radiații dăunătoare, muzică zgomotoasă etc – și atunci avem nevoie să ne stabilim ”granițe” sănătoase pentru a nu accepta în sistemul nostru toate acestea.

  • fiecare dintre noi are o dotare interioară – calități, însușiri, talente, priceperi cu care a venit pe lume. Atunci când le oferă celorlalți, când simte fericirea celorlalți la darurile pe care le trimite – fiecare dintre noi se simte ”hrănit” – cuvântul corect fiind, de fapt ”împlinit”. Ne hrănește tot ceea ce avem în interior, toate darurile cu care am venit pe Pământ și pe care le putem împărtăși generos cu ceilalți (și nu ne simțim bine când nu putem să ne manifestăm îndemânările și talentele).

Așadar – ne ”hrănim” și atunci când PRIMIM, și atunci când DĂRUIM.

Schimburile cu exteriorul între fiecare dintre noi și ceilalți au nevoie să fie ECHILIBRATE pentru a ne simți bine.

Pentru a fi sănătoși.

Hrănirea umană începe pentru fiecare dintre noi la naștere.

Unde ne naștem? Din ce părinți? În ce casă? Cu ce situație? În ce țară? În ce moment al istoriei?

Unii dintre noi se nasc în momente de restriște, în familii cu dificultăți și primesc în corpul lor, din fragedă copilărie, toată informația acelei restriște.

Gândiți-vă la bunicii și părinții noștri, care au trecut prin război, prin persecuțiile și dificultățile comunismului și apoi prin schimbarea brutală la societatea liberală de astăzi.

În corpul multora dintre ei există informația ”vremurile sunt grele – este nevoie să fim pregătiți” – și mulți dintre ei ”fac provizii” cu de toate. Cumpără atât alimente, cât și lucruri – mult mai mult decât au nevoie.

Mănâncă mult mai mult și mai des, decât au nevoie. Că „nu se știe dacă mai apucă o altă masă”.

Pentru că se tem că ”vin vremuri de restriște” – și se tem de perioadele de lipsă – de SUFERINȚA LIPSURILOR.

Oamenii de știință au arătat că astfel de informații, despre traume profunde, legate de foamete, sărăcie, agresivitate, nesiguranță – se pot transmite prin ADN de la o generație la alta, până la 5-6 sau mai multe generații.

Așa încât, noi toți avem în noi, mai mult sau mai puțin conștient – energia lipsurilor, a foamei, a nesiguranței (cu privire la supraviețuire) și a victimizării.

Rezistența la stres a tuturor este foarte scăzută.

Starea suprarenalelor noastre (glandele de stres) este foarte proastă. Extrem de proastă – mai ales la copiii noștri.

Orice suprasolicitare ne poate deregla și da peste cap.

Dacă asistăm la suferința unei persoane dragi, simțim durerea sa în noi înșine.

Moartea unui părinte sau prieten ne poate dezechilibra fizic corpul, ne poate îmbolnăvi.

La auzul unei vești neplăcute, se poate declanșa un infarct sau un accident vascular.

Corpurile noastre sunt în stare masivă de acidoză și intoxicație, suprarenalele slăbite, iar emoțiile noastre o pot lua razna foarte ușor – și se pot intensifica până la declanșarea unor cataclisme fizice în corp.

Hrănirea umană este definită de îngrijirile pe care le primim de la părinți (sau adulții care ne cresc) în primii ani ai vieții.

Și depinde foarte mult de INTUIȚIA pe care aceștia o au – legată de nevoile pe care le avem.

Când un copil plânge, după ce este alăptat, majoritatea medicilor, bunicilor și mamelor cred că acesta ”nu se satură”.

Cumva au dreptate.

Copilul nu s-a ”săturat”.

Dar nu neapărat nu s-a săturat de lapte.

Poate copilul dorea mai mult contact corporal cu mama, și aceasta nu i l-a oferit.

Sau poate copilul dorea liniște, și mama a alăptat vorbind cu altcineva.

Poate copilul dorea mângâiat, dorea să se simtă ”atins”.

ȘI în loc de contact, de liniștire sau de atenția adultului – a primit lapte.

Sunt copiii destul de curajoși care vomită laptele, imediat ce l-au primit, dacă acesta nu-i împlinește ”nevoile”.

”Eu vroiam iubire, contact, mângâiere, atenție, liniște și tu îmi dai lapte? Scuip pe tine tot!” spune el mamei, în exprimarea lui de bebeluș.

Mulți copiii, care simt că au anumite nevoi, dar în loc să le fie împlinite, primesc mâncare (ca ”înlocuitor” bun la toate pentru orice) – ajung să înceteze să mai ceară împlinirea nevoilor.

Devine prea dureros pentru ei chiar să-și mai definească acele nevoi.

Ajung să-și spună, inconștient:

”Cine are nevoie de mângâiere? Cine are nevoie de atenție?” ”Sunt mare, mă descurc singur, fac față singur”.

Copiii care cer împlinirea nevoilor și primesc, în schimb, o burtă plină de mâncare – învață că ”alimentele” acoperă ”un gol” pe care îl simt mereu în ei.

Ca și adulți, nici măcar nu-și mai definesc ”golul”.

Pentru că nimănui nu-i place să intre în contact cu propria vulnerabilitate.

În schimb – toți se vor simți mereu bine ”mâncând”.

Veți observa cum de multe ori, când aveți o zi plină și ați dăruit din energia și atenția voastră celorlalți, ore întregi – simțiți nevoia să vă recompensați cu ceva, cât de puțin: și atunci recurgeți, cel mai adesea la mâncare.

Pofta de dulce!

Măcar ceva dulce să înghit, să-mi ”îndulcească” o zi grea.

Dacă tot n-am avut astăzi timp de mine, să-mi acord atenție, să-mi ofer timp – măcar ”ceva bun” de mâncare să-mi dau!

Sau veți observa cum sunteți obosiți și în loc să mergeți în pat, să vă culcați, vă duceți să ”ronțăiți” ceva (chiar și fructe), mai ales, seara târziu.

Este evident că peste zi ați simțit ”golul” neîmplinirii unor nevoi, inconștient existente în energia voastra, în corpul vostru – și trebuie să umpleți acel gol.

Puneți-vă mereu întrebarea:

De ce mănânc?

Pentru că mi-este foame?

Pentru că sunt plictisit?

Pentru că sunt nervos sau înfricoșat?

Pentru că vreau să fac pe plac partenerului, părinților, prietenilor și să stau cu ei la masă (singurul loc în care socializăm îndeaproape cu mulți dintre cei dragi?).

Primim în viața noastră atâta ”nutriție falsă” – că este foarte greu să ne dăm seama ce ne nutrește și ce nu.

Un copil cu talente artistice este direcționat să învețe matematică și se face economist. Toată viața va simți că ceva îi lipsește și este foarte simplu să ”umple” golul rămas cu mâncare.

Avem nevoie de ceva și primim altceva.

Într-o zi, corpul meu are nevoie să stea liniștit în pat, să bea un ceai și să asculte muzică, în schimb eu îl forțez să meargă la serviciu (sau la școală) și să trăiască stresuri care-i blochează multe organe.

Câți dintre noi n-am avut această experiență de zeci – poate de sute de ori – în copilărie și ca și adulți?

Dar în copilărie nu știam ce se întâmplă. Știam doar că există o ”foame” în noi, o nevoie, fără să o definim prea bine și în loc să ne fie acoperită, împlinită – ne era ”băgat pe gât” altceva, pe care trebuia să-l înghițim cu noduri.

Uitați-vă la copiii voștri pe care îi trimiteți la școală, cum reacționează când își fac temele ”pentru acasă”.

Uitați-vă la fețele lor și vă rog să simțiți ce se întâmplă în corpurile lor.

Simțiți durerea?

Simțiți golul?

Copilul are nevoie de relaxare, de joacă, de destindere. Și noi îi oferim ”tortura lecțiilor”.

Ne flămânzim copiii la nivel energetic și emoțional – doar pentru faptul că susținem un sistem de învățământ îndobitocitor.

Și ne mai mirăm că majoritatea copiilor dau iama în dulciuri, în înghețate și alte bunătăți?

Și că sunt atâția copiii obezi în jurul nostru?

Copiii noștri ne oglindesc propria foame.

Ce nevoi avem, fiecare dintre noi?

CE NE HRĂNEȘTE? CE NE FACE SĂ NE SIMȚIM ”SĂTUI”? CE NE ”ÎMPLINEȘTE”?

Întrebarea pe care toți avem nevoie să ne-o punem este:

CE NEVOI AM EU, ÎN ACEST MOMENT, ÎN VIAȚA MEA?

Am nevoie de recunoaștere, valorizare, căldură, contacte, prietenie, dezvoltare, schimburi cu ceilalți, liniște sau dinamizare etc etc?

CE MĂ HRĂNEȘTE, DEFAPT?

Dacă aveți dificultăți în a menține dieta naturală cu fructe și legume și poftiți continuu la dulciuri, făinoase, lactate sau carne – aceasta este întrebarea fundamentală la care aveți nevoie să răspundeți, în adâncul sufletului vostru:

DE CE NU MĂ SIMT SĂTUL ȘI AM NEVOIE DE ”BUNĂTĂȚI”?

CE GOL DIN MINE acopăr cu alimentele ”consistente”?

De ce simt nevoia să am stomacul ”plin”?

Ce nu vreau să simt și acopăr prin senzația de ”umplere” a stomacului?

Ce emoții există în mine și nu le exprim, ce SIMT despre ce trăiesc acum în viața mea?

Ce am nevoie să dezvolt, să fac în viața mea, dar nu știu sau nu pot?

Interiorul nostru SIMTE – tubul digestiv SIMTE tot ce îl încarcă, tot ce a-ți primit din exterior și nu ați putut digera – tot ce a depozitat în aglomerările de grăsimi.

Dacă petreceți un pic de timp cu voi înșivă, dacă vă faceți CURAJ să vă depășiți frica de rănire, frica de vulnerabilitate – dacă vă amintiți că acum sunteți adult, nu copilul care a putut fi ușor rănit – veți descoperi foarte multe despre PROPRIILE NEVOIE și despre ”FOAMEA” pe care o aveți.

Despre foamea de iubire, de apreciere, de recunoaștere, de mângâiere, de susținere, de dezvoltare, de creativitate.

Mulți dintre voi și-au creat protecții atât de groase, în copilărie, încât au ajuns să nici nu mai simtă ”hrana adevărată” când vine.

Când vi se face un compliment sau vi se dăruie un cadou – sunteți în stare să-l primiți?

Mulți nu mai putem primi nici măcar cele mai frumoase cuvinte sau aprecieri – oricum nu le mai credem.

Mulți nu mai putem digera fructele – care sunt cele mai frumoase complimente ale Naturii pentru corpul nostru.

Am uitat să permitem să primim, fiind prea ocupați să ne menținem protecția, care ne-a asigurat supraviețuirea. Dar întocmai precum carapacea unui rac sau melc, dacă nu o dăm la o parte, ocazional, nu mai putem crește.

Este adevărat că fără carapace putem fi mai vulnerabili, ca de obicei.

Dar să nu uităm că NU MAI SUNTEM COPILUL RĂNIT DIN TRECUT.

ÎN PREZENT, SUNT ADULTUL RESPONSABIL care încearcă să înțeleagă CE ÎL HRĂNEȘTE și ce nu îl hrănește.

Adultul care știe doar el singur ce are de făcut pentru sine.

Nimeni din afara mea nu poate să știe care sunt nevoile mele (uneori, nici măcar eu nu știu și nu înțeleg clar ce am nevoie).

DOAR EU – DOAR LUMINA CARE SUNT – poate lumina haosul în care amestecăturile alimentare, emoționale și gândurile lumii s-au combinat în interiorul meu.

ȘI putem re-ordona tot ce există și putem descoperi CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT și CE NEVOIE AVEM.

CE NE HRĂNEȘTE, DE FAPT?

Abia atunci putem vindeca relația cu mâncarea.

Când ”vindecăm” relația cu noi înșine.

Când definim CINE SUNTEM și CINE NU SUNTEM – în interiorul nostru.

Vedeți cât de profund am ajuns în eforturile noastre de ”a ne hrăni mai bine” sau ”a ne hrăni corect”?

Mâncarea ”bună” pentru noi – nu este mâncarea ”gătită artistic” sau ”mâncarea raw” sau ”mâncarea organică”.

Nu aici este nevoie să se pună accentul.

”Mâncarea” care ne hrănește este orice ne face să ne simțim bine, plini de energie, sănătoși, optimiști și radiind iubire.

Găsiți curajul să vă definiți ”mâncarea bună” – dincolo de granițele bucătăriei voastre.

Scoateți nasul din ustensilele din bucătărie, nu mai petreceți atâta timp în cratițe, în blendere și storcătoare melcate.

Nu ele vă rezolva problema ”alimentației”.

Petreceți mai mult timp cu voi înșivă și aflați singuri: CE MĂ HRĂNEȘTE? Ce mă împlinește? ȘI ce mă face să simt mereu ”foame” și să deschid continuu frigiderul?

Răspundeți-vă la toate aceste întrebări.

ȘI veți descoperi cum relația cu alimentele din bucătărie și din magazine se va schimba complet.

Ascultați muzica care vă face plăcere, plimbați-vă, alergați, înotați, îmbrățișați-vă partenerul, petreceți timp de calitate cu copiii voștri, jucați-vă!

Sau faceți orice altceva vă face plăcere.

Și observați CUM VĂ SIMȚIȚI.

De ce n-ați putea face așa ceva toată viața voastră?

Ce vă împiedică să o faceți?

Propria frică? Propriile prejudecăți?

Descoperiți-vă golurile interioare și descoperiți-vă puterile interioare.

Acestea este darul ”nutriției sănătoase” și darul depășirii ”zonei de confort” în care să facem tot ce face lumea din jur.

Explorați.

ȘI nu vă opriți până nu iradiați lumină.

Să aprindem luminile iubirii și speranței în lumea în care trăim!
Vă doresc zile frumoase înainte de Echinocțiul de toamnă.

http://www.centrulnatura.ro/ce-ne-hraneste-de-fapt/

Ti-a placut articolul?

Comentarii