De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
23:03 23 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Centrul natura Alimentația sau sufletul?

ro

05 Sep, 2015 00:00 455 Marime text



Am pornit la drum cu ajutorul cărților clasice de nutriție – și ca un școlar cuminte și silitor, am testat majoritatea ipotezelor prezentate în diferite cărți:

Dieta pe grupe sanguine

Dieta cu numărarea caloriilor (am învățat pe de rost numărul de calorii la foarte multe produse!)

Dieta disociată (cu ”de toate” alimentele – dar fără să le amesteci la aceeași masă)

Dieta vegetariană (inclusiv ovo-lacto-vegetariană)

Dieta macrobiotică (Oshawa – cu tot cu zilele de orez fiert sau alte cereale fierte)

Dieta vegană

Dieta raw-vegană

Dieta fructariană

Dieta cu sucuri de fructe și/sau legume

(cred că au fost mult mai multe tipuri de diete încercate – dar am uitat multe dintre ele – pentru că le-am abandonat din primele zile de încercare, ca urmare a protestului corpului meu).

Între toate dietele încercate de-a lungul anilor, am revenit de multe ori la ”alimentația normală” cu de toate – pentru că de fiecare dată, după fiecare dietă, am observat cum apar agravări și stări de rău, deși intenția pentru care a fost ținută dieta a fost tocmai tratamentul unor stări de rău fizic.

Am citit sute de cărți de nutriție și detoxifiere – și am încercat multe tentative de aplicare a sfaturilor din acele cărți – pe corpul meu.

În ultimii 20 de ani nu am făcut decât să învăț CE NU FUNCȚIONEAZĂ și ce NU MERGE – iar principalul motiv a fost NEÎNȚELEGEREA MECANISMULUI de acțiune și NEÎNȚELEGEREA PROBLEMEI cu care mă confruntam.

Pentru că am perceput în mod material și mecanic ființa umană (așa cum am fost învățată în Școală) drept un robot care s-a defectat și trebuie ”reparat” – înlocuite piesele defecte cu piese bune, sau acolo unde apăreau lipsuri, adus ceea ce lipsea – am urmat această cale degândire – și eșecurile s-au ținut lanț.

La fel și degradarea stării mele de sănătate.

Mi-a luat foarte mult timp – zeci de ani – să înțeleg implicarea alimentației într-un contex mult mai larg – în cadrul problematicii esențiale, fundamentale – a ființelor umane.

Mi-a luat foarte mult timp să realizez modul în care folosesc alimentația pe post de surogat și ocupație importantă pentru acoperit stări emoționale dificile, pentru acoperit perioade de plictiseală dintr-o viață rutinieră, pe post de ”recompensă” la sărbătorire sau de ”înecat amarul” la tristețe – sau cu alte cuvinte, cum am acceptat ca alimentația să devină medicația mea anestezică pentru orice disconfort emoționale(și/sau mental).

Mâncarea a fost totdeauna legată de relația cu mama și tata.

Relația cu mama este cea mai importantă relație a unei ființe umane. Când stăm și o examinăm cu atenție și cu conștiența adultului, vom descoperi că ea stă la baza tuturor slăbiciunilor noastre de adult, a tuturor neputințelor și dificultăților cu care ne confruntăm în viață. În același timp, aceeași relație stă și la baza marilor împliniri și a succeselor vieții noastre.

Este un paradox.

Relația cu mama este FUNDAȚIA pe care se construiesc toate relațiile vieții noastre. Începând cu relația cu tata – și ea foarte importantă în devenirea noastră – și apoi toate celelalte – relațiile cu frații, surorile, cu rudele, cu prietenii, cu colegii și cu oamenii, în general.

Relația unui copil cu mama lui îi modelează sufletul și-i determină modul de reacție în viață. (mă refer la mama ca persoana care crește nemijlocit copilul, indiferent dacă este mama biologică sau nu).

Am aflat până în prezent că schimbările energetice care se petrec într-o persoană, datorită intervenției mamei, pe post de ”grădinar șef” – nu se mai pot schimba întreaga viață (putem doar învăța să acceptăm ce am devenit și să mai modelăm ceea ce am devenit, în măsura timpului biologic disponibil).

Altfel spus – ceea ce mama ne-a spus în copilăria foarte mică și mică – verbal sau non-verbal – reprezintă fundația prin care noi interacționăm cu lumea, întreaga noastră viață. Toate ”nu”-urile mamei, ”nu așa”, ”nu trebuie”, și toate laudele sale ”foarte bine”, ”bravo”, ”așa, copilul mamei” – rămân înmagazinate în memoria energetică a corpului și reprezintă standarde pe care le căutăm ulterior, în comportamentul nostru zilnic.

Inclusiv relația cu alimentația, cu mâncarea, este imprimată de mama prin modul în care ea se raportează la mâncare și introduce în cunoașterea copilului mâncarea.

Schimbarea alimentației – pentru a fi o schimbare eficientă și de durată – necesită o intervenție la nivelul acestei relații atât de importante pentru fiecare dintre noi: relația cu mama.

Pentru că orice modificare în obiceiurile noastre alimentare ne răscolește la nivele mult mai profunde decât suntem dispuși să admitem – ne amintește de toate rănile copilăriei.

Așa cum tocmai vă spuneam, creșterea unui copil este exact precum procesul de grădinărit, cu ”tăiat” toate crenguțele indezirabile, cu îndepărtat fructele necorespunzătoare și menținut doar cele considerate ”bune” – cu dat forma ”copăcelului” care este copilul în conformitate cu tiparele mentale ale mamei.

Și așa cum o plantă suferă atunci când este tăiată și toaletată – dar planta nu poate striga, decât la nivel de energie – la fel și un copil suferă la nivelul sufletului, când îi sunt ”îndepărtate” toate acele părți pe care mama le consideră ”necorespunzătoare” pentru a fi manifestate în viața cotidiană (la începutul vieții, copilul urlă din răsputeri, apoi învață că își risipește forțele inutil și își ține gura).

Un copil stângaci poate fi forțat (convins, cicălit și chiar bătut) să scrie cu dreapta, dar toată viața va simți că ceva nu este în ordine cu el.

Un alt copil, talentat la muzică, dans sau pictură, poate fi convins că nu are talent, că este o prostie și pierdere de timp să-și folosească timpul pentru înclinația sa – și va fi setat să ducă o viață ”mai productivă” – dar simțind tot restul vieții că lipsește ceva din el.

Putem fi convinși să nu mâncăm ceva ce corpului nostru i-ar trebui, pentru că mamei nostre nu-i place, sau putem să fim convinși să purtăm un anumit stil de haine, pentru că mama noastră aprobă (deși ne simțim clar neconfortabil în ele).

În iubirea noastră infinită de copii – mama noastră ne poate convinge (de dragul ei) să facem orice – chiar să uităm complet de Sufletul nostru – și să ne comportăm corespunzător pentru fericirea mamei (respectiv a părinților).

Schimbarea alimentației – ne reamintește foarte multe dintre renunțările copilăriei – din legămintele și pactele pe care le-am făcut pentru a supraviețui – alături de părinți fericiți (considerând în copilărie că fericirea părinților depinde de noi, de comportamentul și alegerile noastre).

Fiecare din noi își amintește de reacțiile mamei și ale tatălui – atunci când i-am înfruntat în copilărie sau am încercat să punem în practică dorințele Sufletului nostru. Și retrăim întreaga suferință, întreaga durere, întreaga rană a renunțării – atât de intens – încât automat ne refugiem în confortul hranei familiare – la fel cum o făceam în copilărie, în acele circumstanțe.

Pentru unii dintre noi, unele amintiri ale copilăriei sunt atât de dureroase, suferința interioară este atât de mare, urletul interior atât de asurzitor – încât blocăm acele amintiri. Nici nu mai știm ce anume a declanșat suferința (nu ne mai amintim întâmplările propriu-zise) – în schimb o resimțim la maxim – cu o durere intensificată de întregul proces de conștientizare.

Și atunci, pentru că nu înțelegem această suferință – atât de intensă – atât de sfâșietoare –fără nicio localizare precisă (undeva prin zona Inimii sau a Plexului Solar, de multe ori) îi căutăm o logică, o explicație și o proiectăm în afara noastră – pe cine se nimerește atunci la îndemână: pe un partener, pe prieteni, pe colegi de servici, pe străini de pe stradă sau pe orice și oricine.

De aceea, foarte mulți dintre cei aflați în detoxifiere (care implică schimbarea fundamentală a alimentației) – se trezesc implicați în conflicte emoționale imense, uriașe, de neînțeles.

Și sunt extrem de speriați.

Căutându-și iar și iar refugiul – tot în mâncare. Sau căutând ajutor în exterior. Mereu în exterior – exact cum făceau când erau copiii și erau speriați.

Așteptând să apară mama (sau o mamă) ori tata (sau un tată) să spună că totul este în regulă și să îi mângâie pe cap.

Suferința emoțională face parte din copilăria noastră, a tuturor.

Mama și tata au făcut o treabă minunată, ne-au ținut în viață.

Cum au acționat ei, este mai puțin important – este doar o poveste (care nici nu mai are sens pentru adultul care suntem).

Îi iubim pe mama și tata, pentru că sunt părinții noștri.

Dar în același timp, ei sunt adulții care ne-au rănit cel mai tare și cel mai profund, în cea mai vulnerabilă perioadă a vieții noastre, și au determinat să ne îndepărtăm, mai mult sau mai puțin de Sufletul nostru.

De lumina care suntem.

De Viața: dinamică, reactivă, prezentă și plină de vibrație.

În procesul de detoxifiere – retrăim în prezent această Suferință interioară.

Și aici, nu refugierea în alimentație ne ajută.

Ci procesul de conștientizare și CURAJUL de a trece prin suferință. Curajul de a plânge – de a urla – de a țipa – de a ne ELIBERA de tensiunea interioară pe care o creează suferința (nici măcare nu mai este nevoie să retrăim poveștile care au creeat-o la origine…..ea este deja o Entitate de sine stătătoare – numită DURERE).

CURAJUL de a plonja în adâncurile unor stări de durere interioară greu de înțeles, dar care ne împiedică bucuria și echilibrul vieții prezente.

Nu petrecutul ore întregi în bucătărie și nu rețetele complicate ne vor ajuta să înaintăm în procesul cunoașterii de sine.

Foarte mulți dintre cei aflați în detoxifere ajung la un moment de exagerare a rolului alimentației în viață. Deja devin misionari, băgând pe gâtul tuturor celor din jur tot ceea ce fac ei. Și își pun suferința interioară crescândă pe seama reacției (normale!) de respingere și critică a celorlalți.

Taberele de detoxifiere, magazinele și restaurantele raw-vegane – au devenit afaceri și mode pentru persoane care se caută pe sine – dar în timpul căutării dau peste SUFERINȚA interioară – care a existat dintotdeauna în ei (în noi toți).

Răscolirea tuturor este inevitabilă – agravările fizice, emoționale și mentale – sunt inerente.

Iar când nu înțelegem procesul, când nu înțelegem dinamica procesului de detoxifiere și evoluție a organismului, când nu avem nici un ghid în timpul furtunii emoționale – ne vom simți complet pierduți în cruciada noastră personală.

Ghidul cel mai competent pe care îl posedăm cu toții se cheamă Intuiție interioară, se cheamă Spirit Păzitor – și toți îl avem în interiorul nostru.

Doar că am pierdut conexiunea cu el din copilărie. Am uitat de prezența lui. Sau nu l-am mai contactat de o viață.

Din păcate, observ în întreaga mișcare pentru ”alimentație sănătoasă” cum accentual a fost pus aproape 100% pe mâncare (pe factorul extern) – ajungându-se la înlocuirea mâncărurilor familiare (sarmale, mici, burgeri, pizza, lasagna și dulciuri) cu altele identice, doar cu ingrediente diferite.

Și tot din păcate, alimentele ”raw-vegane” sunt la fel de grele pentru organism, la fel de dăunătoare pentru ficat, rinichi și tubul digestiv – și multe persoane nu fac decât să înlocuiască doar blana lupului.

Fără să îndepărteze lupul de stâna de oi.

Căutarea se face ÎN EXTERIOR – secretele le au mereu alții – noi maeștri bucătari – deveniți specialiști nutriționiști peste noapte – noii guru ai mișcărilor spirituale – care ne promit că simbolurile făcute cu mâinile ne pot vindecare suferințele.

Îi stimez și-i apreciez pe toți, pentru eforturile făcute – dar am nevoie să-i ridiculizez și să-i critic puțin, așa cum am nevoie să râd de mine și de toate eforturile mele de a găsi în exterior soluția Sufletului meu.

Cum poate cineva din afara mea să știe ce am eu nevoie?

Cum poate cineva din afara corpului meu să știe ce are acesta nevoie – să știe care sunt căile Vieții mele?

Am fost învățată o viață întreagă să caut la exterior.

Iar căutarea interioară s-a oprit întotdeauna în Suferința și Durerea pe care le-am perceput ca o parte din Energia ce sunt.

Nu am avut niciodată curajul să plonjez în trăirea acestei Suferințe, să intru în ea, să trec prin ea. Să trec prin frică, să trec prin furie, prin vinovăție, rușine, indecizie, nesiguranță, să le las să fie trăite și să iasă din sistemul meu energetic.

Și când am făcut-o, cu frică, cu teamă, cu multă neîncredere, am realizată că nici măcar nu durează mult durerea foarte mare.

Este exact ca la naștere.

Câteva contracții mai intense, și apoi gata, apare liniștea.

Este drept, că uneori travaliul poate dura cam mult. Dar de fiecare dată se termină – nimic nu durează prea mult timp.

Nici durerea nu este infinită, atunci când o înfrunți.

Rămâne mereu cu tine, dacă te temi atât de mult de ea, încât în loc să o confrunți și să plonjezi în ea, o depozitezi și o ascunzi într-o parte a corpului tău – în grăsimea de pe burtă, de pe coapse, într-un chist pe ovar sau într-un nodul tiroidian.

Însă poți oricând să-ți asumi procesul de detoxifiere, de curățenie, de eliminare.

Oricând te simți pregătit să o faci.

Alimentația sau Sufletul?

Ajungem cu toți la această dilemă și ajungem cu toții la momentul în care avem de luat o decizie FOARTE PERSONALĂ – în care să începem lucrul cu noi înșine, cu toată onestitatea și cu toată dorința de a curăța reziduurile suferințelor și durerilor din copilărie.

Și în acest moment – dacă alegem Sufletul ca prioritate – alimentația devine un factor secundar, simplitatea ei fiind regula.

SIMPLITATEA înseamnă SIMPLIFICAREA.

Nu mai consumăm 3 mese pe zi. Ci doar 1-2 mese. Cu cât mai puține, cu atât mai bine.

Nu mai consumăm ”mâncare gătită” – cu pur și simplu, câteva mere, sau câteva piersici, sau 1-2 felii de pepene – la o masă.

Mestecăm bine bine puținul pe care îl mâncăm – și digerăm totul din gură. Și mâncăm separat, izolat de ceilalți, astfel încât să ne putem concentra pe mâncare.

Numai așa ne putem rupe de ”modelul” familiar. Numai așa dezvoltăm disciplina interioară ce ne ajută să trecem prin durere și suferință.

SIMPLIFICÂND alimentația. Și simplificând viața.

Da, temporar acest lucru înseamnă izolare, înseamnă depărtarea de social, înseamnă statul meu cu mine însămi.

Dar dacă nu petrec puțin timp și cu mine, DOAR cu mine, când am să mă cunosc?

Dacă eu mă tot uit în afară, la ceilalți, tot observ și critic sau slăvesc modele exterioare, când mai am timp și de mine?

Copilul meu interior, cine mai stă să-l observe?

Sunt multe decizii importante de luat în procesul de detoxifiere – în procesul de schimbare al alimentației – în procesul de vindecare.

De aceea procesul este de durată, este continuu și poate speria pe multă lume.

Dar este un drum posibil, dincolo de destinul previzibil pe care l-am avea dacă nu am face această schimbare.

Dacă am rămâne cu alimentația ”familiară”, în modul de viață ”binecunoscut” – pe care părinții, bunicii și toți cunoscuții noștri l-au dus – am obține exact rezultatele pe care le-am văzut la ei: conflicte – suferință – boală – durere – moarte dureroasă.

Este normal ca pe un Pământ al tuturor posibilităților, să fie și alte drumuri disponibile.

Schimbarea alimentației și curățarea organismului de reziduurile toxice fizice, emoționale și mentale – este un drum posibil.

Îmi continui mersul pe acest drum – și mulțumesc tuturor celor care îmi stau alături cu toată lumina și dorința lor de viață.

Vă doresc un final de vară luminos, cu apusuri de soare magice și încărcate de potențial!

http://www.centrulnatura.ro/alimentatia-sau-sufletul/

Ti-a placut articolul?

Comentarii