Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:08 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astrocafe.ro Mercur retrograd in Fecioara si Leu, 13 august- 5 septembrie. Revizuire si reorganizare - a doua sansa!

ro

13 Aug, 2017 00:00 3316 Marime text
Mercur isi incepe miscarea aparent retrograda de pe gradul 11: 38 Fecioara, de mana cu asteroidul Vesta in Fecioara pe gradul 12:11, in opozitie cu Neptun retrograd in Pesti si in sextil (aspect benefic de 60 grade) cu Venus cea tematoare in Rac pe gradul 14.

Mercur in Fecioara este in exaltare, asta inseamna o energie puternica ce sporeste, amplifica abilitatile in gandire, comunicare, permite dezvoltarea unor opinii clare si perceperea vietii prin detalii din toate partile dar in acelasi timp ofera si capacitatea de ansamblare ordonata a acestor detalii. In acest semn, Mercur ne invata sa etichetam totul, de la gesturi, lucruri, persoane la idei, experiente senzitive, iar aceasta eticheta trebuie sa contina “util, confortabil, perfect”.

Mercur retrograd in Fecioara este o energie foarte puternica (in mers retrograd, Mercur este mai aproape de pamant, din aceasta cauza, influenta acestei energii este mult mai puternica) fortandu-ne intr-un anumit fel sa sortam ceea ce este util si relevant vietii noastre, ne poate ajuta sa reanalizam abilitatile ce vor fi folosite cu mai multa precizie. Corectitudinea este una din cerintele acestei energii, de aceea, aceasta perioada poaste fi privita ca o plata a tuturor lucrurilor facute prin diverse “smecherii “. Dragostea este o treaba foarte serioasa pentru Mercur in Fecioara, se poate spune ca perioada de retrogradare poate fi o perioada de teste pentru majoritatea relatiilor. Aceste “teste“ vor scoate in evidenta problemele ascunse in relatii, la locul de munca. Este o perioada in care aceasta energie amplifica spiritul critic ce poate face destul rau, lucrurile se pot dovedi adesea ca nu au o traiectorie clara, lucrurile se pot rasuci ciudat, pot aparea oameni din trecut, idei vechi si experiente vechi, toate acestea ne pot ajuta sa vedem ce lucruri isi pot urma cursul lor si pe care trebuie sa le lasam sa plece definitiv din viata noastra. Imprevizibilul este o alta “calitate“ a acestei energii, putem deveni nesiguri pe noi, pe abilitatile noastre de comunicare, apare “o ceata“ in mintea noastra ce ne va face sa ezitam sa facem anumite lucruri, sa reflectam la ele, sa le analizam si in final sa intelegem ceea ce este util.

Pana pe 27 august, inca ne miscam prin prea mult intuneric, prin prea multe semne de intrebare dar dupa conjunctia Soarelui cu Mercur retrograd pe gradul 3:55 Fecioara, parca se aprinde lumina, informatiile incep sa se lege, adevarul incepe sa prinda contur. Cand Mercur retrogradeaza in spatele Soarelui putem spune ca este mai usor sa gasim acel “ceva pierdut” deoarece este luminat drumul. Multe din informatiile, intelegerile de care avem nevoie vin spre noi intr-un mod spectaculos, lucrurile incep sa se lege, sa prinda contur.

In seara zilei de 31 august, Mercur re-intra in semnul Leu si poate aduce exagerari de tot felul, extravaganta, gandurile pot fi limitate de reguli stricte si idei superficiale, frustrarea predomina in aceasta perioada fiind cauza principala a greutatii in exprimare. Pana pe 5 septembrie, Mercur retrograd in Leu ne poate ajuta sa descoperim anumite secrete legate de o iubire, iubit, iubita, copiii, putere, acuma, putem intelege semnele de punctuatie altfel schimband astfel regulile jocului. Teama, mandria exagerata, suspiciunea, minciuna, frauda, adulterul, sunt unele probleme ce pot aparea. Indiferent daca sunteti intr-o relatie sau nu, Mercur retrograd in Leu amplifica tema iubirii si va puteti astepta sa vorbiti mai mult despre increderea in iubire, in persoanele iubite. Mercur termina aceasta aparenta intoarcere in timp pe gradul 28:25 Leu, un grad activat de Eclipsa totala de Soare din data de 21 august 2017.

Daca semnul lui Mercur ofera informatii valoroase cu privire la intelect, daca aspectele formate descriu modul de gandire si de comunicare, casa astrologica arata locul, domeniul de viata in care aceasta gandire este exprimata. Acuma, Mercur retrograd in Fecioara se exprima destul de intens in casa III, o casa naturala a gemenilor ce ii da o stare de bine, confort si influenta puternica. Casa III vorbeste de comunicare, scris, studii, rude, frati, surori, calatorii, mass-media. Cum casa III se ocupa si de toate tipurile de zvonuri, mesaje, rapoarte, discursuri, dezbateri, acuma, Mercur retrograd poate aduce in lumina adevarul unor zvonuri fase, barfe, fel de fel de idei confuze.

Sora Vesta in Fecioara in fuziune cu Mercur retrograd in Fecioara pun un accent deosebit pe sacrificiile noastre din trecut, sacrificii facute in numele unei relatii indiferent ca este un partener, un prieten, un copil, un parinte, o ruda, un frate, o sora, munca, proiecte la locul de munca, chiar si relatia cu noi insine. Vesta este un asteroid care descrie devotamentul absolut, puritatea intentiilor dar si conditiile de siguranta pentru un camin, “o vatra a familiei”. Ea este, de asemenea, asociata cu Fecioarele Vestale care intretineau flacara sacra in templul Zeitei. Cu toate ca Vesta este asociata cu virginitatea, mai corect este sa spunem ca ea reprezinta sexualitatea sacra. Energia sexuala a lui Vesta transcede parteneriate traditionale, si este, uneori, canalizata in alte preocupari.

In eforturile noastre de a intretine dragostea perfecta, relatia perfecta, munca perfecta, comunicarea perfecta, putem pierde din vedere propriile daruri, putem sacrifica multe doar pentru a mentine o casnicie, o relatie iar Mercur retrograd poate scoate multi “taciuni” acuma din vatra unei casnicii, a unei relatii de durata, a unei uniuni, relatii publice, relatia cu rudele, cu un coleg de la locul de munca, proiecte la locul de munca( Mercur retrograd in aspect benefic cu Venus in Rac din casa XII pun un accent deosebit pe relatii, bani, secrete in relatii, amanti, dusmanii din umbra, jocuri ascunse, iluzia iubirii).

Cu Mercur retrograd in Fecioara in opozitie cu Neptun in Pesti, nelinistea, ceata ne impiedica sa intelegem ce este real, ce este iluzie, oare spune adevarul sau minte? Daca suntem atenti, Mercur retrograd poate sa ne arata informatiile din trecut cu omisiuni, ne poata arata cat de naivi suntem, unde ne-am mintit singuri crezand in feti frumosi sau zane ( Neptun retrograd este in casa IX, guverneaza casa IX activand tot ce tine de straini, strainatate, internet, mesaje pe internet, credinta, moralitate). E frumos sa crezi in povesti ne spune Neptun care este cel mai bun regizor al iluziilor noastre dar acuma Mercur retrograd ne spune: gata cu povestile, v-ati amagit destul, eu cu bagheta mea magica pot face sa dispara iluziile si va arat oamenii asa cum sunt ei si nu cum vreti voi. Oricum, neintelegerile continua sa fie pe val, nu luati decizii acuma, confuzia si erorile pot fi dezvaluite dar greu de acceptat.

Temerile pot fi amplificate in aceasta perioada iar cea mai buna protectie o gasim in Arhanghelul Mihail caruia trebuie sa ii cerem ajutorul: “Arhanghele Mihail, te rog vino la mine acuma si taie corzile fricii care imi secatuiesc energia si vitalitatea. Multumesc. Amin.”
Cu totii facem greseli, ele au o probabilitate mult mai mare in timpul miscarii retrograde a lui Mercur, cel mai bun sfat este iertarea. Fiti buni cu oamenii din jurul voastru dar si cu voi insiva, cand incercati sa luptati cu energiile unui Mercur retrograd, viata poate deveni nesuferita. Mercur este guvernatorul Gemenilor dar si al Fecioarei, este guvernatorul natural al casei III o casa ce ne vorbeste de calatorii scurte, frati, surori, rude, vecini dar si al casei VI –munca, colegi, sanatate, obligatii, deci in aceste domenii din viata noastra pot aparea destule necazuri, incurcaturi dar si sanse pentru rezolvarea unor probleme care pareau fara solutii. Vor fi ingreunate asfel lucrurile din imediata vecinatate a noastra, vor fi aduse din trecut probleme, oameni, hotarari care se cer reevaluate si corectate, mare atentie la ce semnati si cum semnati.
Cuvintele cheie ale lui Mercur retrograd sunt : RE-VIZUIRE, RE-GANDIRE, RE-ORGANIZARE, RE-EVALUARE, RE-VEDERE, RE-INTALNIRE, RE-DEFINIRE, RE-FINANTARE, RE-PROGRAMARE, RE-SCRIERE….
Este o perioada de timp in care totul se regandeste, se regandesc deciziile luate anterior, se schimba angajamente, se regandeste un plan de afaceri, se reorganizeaza planurile facute pentru lunile urmatoare, Gemenii, Fecioarele, Pestii, Sagetatorii vor simti din plin influenta lui Mercur retrograd in Fecioara iar Leii, Varsatorii, Taurii si Scorpionii nascuti in ultimile 5 zile din semne sunt si ei afectati de Mercur retrograd in Leu.

Daca aveti Mercur retrograd in harta natala, puteti beneficia din plin de aceasta miscare deoarece ii cunoasteti tonul, face parte din voi.

Mercur este o energie legata de minte si isi petrece aproximativ o treime din timpul anului in mers retrograd, acelasi procent il petrecem si noi dormind. Asa cum prin somn noi ne reparam, revitalizam, Mercur retrograd este un timp pentru a repara, revizui, restabili anumite lucruri, situatii de viata din trecut si care lasate asa ne pot afecta viitorul. Eu spun ca este de bine, ca intotdeauna, universul ne poarta de grija si chiar trebuie sa multumim Cerului pentru aceasta grija.
Si nu uitati ca “mersul inapoi este mai difici decat mersul inainte”.


Adriana Tudosa
Sursa: Astrocafe.ro​
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii