Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:27 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astrocafe.ro Atmosfera astrală Ianuarie 2017. Cu toată puterea înainte!

ro

02 Jan, 2017 22:24 2575 Marime text
Prima lună calendaristică din primul an al unui ciclu de nouă ani aduce o mare dorință de cooperare, de evidențiere a faptului că toți avem nevoie de ceilalți oameni și oricât ne-am strădui să ignorăm importanța lor în viața noastră, tot la ei vom reveni. De aceea este bine să fim înțelegători, toleranți, răbdători, deschiși spre colaborare și să ne orientăm spre valori morale și spirituale autentice.

Este foarte clar faptul că ne aflăm la o răscruce de drumuri, una dintre cele mai mari pe care le-a avut Proiectul Omenirea vreodată de la începuturile lui. Cu toții știm asta, cu toții putem să operăm acele schimbări în structura ființei noastre interioare pentru a o lua pe un alt drum

Însă este foarte dificil de explicat și înțeles de ce unii aleg să ignore evidența vremurilor pe care le trăim și continuă să abordeze viața prin prisma unor teorii perimate și total păguboase acum și aici. Dar este dreptul fiecăruia să-și aleagă propria cale și nimeni nu poate interveni în deciziile noastre. Dumnezeu oferă fiecăruia în parte după vrerea sa, având multă îngăduință și răbdare cu minunatele ființe numite Oameni.

Este necesar să înțelegem și să acceptăm faptul că fiecare evoluează în felul său, fiecare are potențialul său nativ pe care și-l folosește cum dorește, astfel că nu putem forța pe nimeni să meargă prin viață într-un ritm impus. Fiecare are dreptate în felul său, fiecare este corect, cinstit, bine intenționat, dar în felul său, care uneori contravine felului nostru de a fi.

În Ianuarie vom beneficia de influențele astrale ale celor patru Elemente, în proporții destul de echilibrate. Totuși, cumva Apa se va remarca ceva mai mult, urmată de Foc și Pământ la egalitate, apoi de Aer. Un amestec interesant, fascinant, uneori dificil de gestionat, alcătuit din emoție, empatie, intuiție, subiectivism, exagerare, superficialitate, pragmatism, interiorizare, socializare. Ar fi minunat dacă am reuși să dozăm corect toate aceastea, pentru că beneficiile vor fi vizibile și cu efecte pe termen lung.

Dintre Semnele zodiacale, doar câteva sunt activate de planete, însă toate își exercită influențele asupra noastră, mai mult sau mai puțin subtil. Aceste Semne sunt Peștii, Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul, Berbecul, Balanța.

Semnul Peștilor găzduiește pe Neptun, pe Chiron, pe Venus din 3 Ianuarie și pe Marte până în dimineața zilei de 28 Ianuarie. Este nevoie de prudență, deoarece confuzia, iluzia și dezamăgirile ne pot încurca foarte mult treburile. Falsele credințe sunt accentuate și foarte ușor ne putem înșela sau putem fi înșelați de alții, care ne povestesc despre așa-zisele filozofii noi de viață. Însă domeniile artei ne sunt prieteni de nădejde și le putem folosi pentru relaxare, detașare de grijile cotidiene, dar și pentru elevare sufletească.

Săgetătorul îl are în custodie pe Saturn, poziție cu care ne-am obișnuit deja, însă se remarcă în perioada analizată datorită planetei Mercur, aflate în ciclul mișcării aparent retrograde. Pe 4 Ianuarie, Mercur revine în Săgetător și își va relua mersul direct în intervalul 7 – 9 Ianuarie și își va finaliza tranzitul prin acest Semn pe 12 Ianuarie. Se recomandă prudență în mod special în discuții, la întocmirea documentelor, dar și în călătorii. După 9 Ianuarie se pot lămuri chestiuni oficiale importante, se pot rezolva cu succes demersuri personale și profesionale.

Momentul de Lună plină se realizează pe 12 Inauarie în Semnul Racului, evidențiind aspecte financiare. Este vorba de finalul unei etape de câștig din munca proprie. Pot apărea informații noi cu privire la condițiile de muncă, la salarizare, însă unele sunt de bun augur.

Capricornul este vizitat în continuare de Pluto, de Soare până în preajma zilei de 20 Ianuarie și de Mercur în mișcare aparent retrogradă până pe 4 Ianuarie, care se întoarce apoi pe 12 Ianuarie și tranzitează acest Semn până la finele lunii. Din nou se vor aduce în discuție chestiuni oficiale privitoare la instituțiile și organizațiile mari, fiind posibilă chiar restructurarea unora și dizolvarea altora.

Semnul Vărsătorului mai este vizitat de Venus până pe 3 Ianuarie, iar din 20 apare Soarele. Astfel vom deveni mai prietenoși, deschiși spre ceilalți și spre progres. În perioada 27 - 28 Ianuarie se formează aspectul de Lună nouă, oferindu-ne influențe atât în plan familial, cât și în plan socio-profesional. Totuși, de la acest moment se conturează o etapă în care vom fi mai orientați spre familie, rădăcini, tradiții, spre a aduce progresul în acest sens. Altfel spus va începe să primeze în viața noastră familia, casa, locurile natale și chiar Sufletul fiecăruia dintre noi va fi reconectat cu proprile sale rădăcini ancestrale.

Va fi nevoie să ne revenim rapid din vacanță de Iarnă și să ne îndreptăm atenția și eforturile spre ceea ce avem de făcut. Trebuie abordat totul cu prudență, discernământ, să înlăturăm relațiile și situațiile perimate sau stagnante. De reținut că orice aspect nesatisfăcător, orice situație sau relație care nu a dat roade până acum sau ne-a necăjit mult, sunt deja capitole încheiate, nu mai au cum să se revigoreze, iar dacă vom insista asupra lor, lucrurile pot degenera periculos de mult.

Zile și perioade în care este bine să fim foarte atenți, prudenți, calmi, să evităm graba și suprasolicitarea nervoasă, indiferent unde ne aflăm, indiferent ce facem, indiferent de momentul astral și locația în care ne-am născut sunt: perioada 3 – 12, 17, 23, 24, 27 – 29. Energia astrală din aceste zile este dificil de gestionat, aduce influențe puternice, bulversându-ne fiziologia, mentalul și mai departe comportamentul.

Cugetarea lunii IANUARIE: „Mintea este, fără îndoială, prima condiție a fericirii.” – Sofocle

Sursa: astrocafe.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii