Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:35 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Apocalypto! Pluto în Capricorn și sfârșitul lumii

ro

17 Aug, 2016 16:34 1097 Marime text
În 2006, unul din cei mai influenți Capricorni de la Hollywood realiza un film despre apusul unei civilizații. Mel Gibson, căci despre el este vorba, reconstruia în cele mai mici detalii esența vieții mayașilor, care trăiau într-o cultură acordată cu forțele naturii și ale Universului, bazată însă pe credințe și superstiții care validau puterea prin ritualuri sângeroase și prin sacrificii.
În acest context haotic din ‘Apocalypto’, căci așa se numește filmul, un tânăr încearcă să scape de condamnarea la moarte și să-și protejeze familia. Dramele individuale se proiectează pe fundalul amplu al radiografiei sociale și istorice. Ultimele cadre răstoarnă și anulează toată lumea descrisă până atunci de film, una din cele mai puternice scene de final din istoria cinematografiei. La orizont apar vapoarele conchistadorilor, care anunță sfârșitul lumii mayașe și zorii unei noi orânduiri a vieții, atât în planul social, cât și în cel personal.
Gândiți-vă la reacția cuiva care a văzut avioane doar în poze și la televizor, căruia i se prăbușește un avion în grădina din spatele casei. Ce să mai zicem dacă s-ar teleporta un gladiator în zilele noastre și i-am da pe mână un laptop? Sau, ca să facem o farsă, hai să ne imaginăm cum am călători noi înapoi în timp și am duce cadou un aragaz și o butelie unui clan care locuiește într-o peșteră din Epoca de Piatră.
Înainte de tranzitul lui Pluto în Capricorn, 2008-2014, perioadă ce include celebrul final al calendarului mayaș (2012), un Capricorn vizionar ne bagă ‘mortul’ în casă. După tufiș, e ceva ce seamănă cu niște OZN-uri (nici mayașii nu văzuseră vreodată corăbii ca ale spaniolilor) și ne face să apăsăm butonul de panică. Viața așa cum o știm este în pericol. Se anunță mari ‘nenorociri’.
Dar ați remarcat că în cuvântul ‘nenorocire’ se ascunde cuvântul ‘noroc’? Nenorocirea înseamnă sfârșitul unui stil de viață care a fost norocos până atunci, și apariția unui noroc ce vine din altă parte.
Pluto revine în aceeași zodie cam o dată la 245 de ani și aduce reconfigurări geo-politice și strategice la nivel mondial. Ultima dată în Capricorn, între 1762 și 1778, americanii și-au câștigat independența în fața britanicilor, au apărut idealurile sociale susținute de Rousseau, care promova alegerea conducătorilor prin voința poporului, s-au pus bazele societății de consum prin revoluția industrială. Căpitanul Cook ajungea în Australia și în Hawaii. Cu o tură înainte de Pluto în Capricorn, între 1515 și 1532, Martin Luther reforma biserica și influența decisiv credințele în lumea catolică, marcând ieșirea din Evul Mediu. Tot atunci, începea să înflorească comerțul cu sclavi din Africa, ce îngroșau forța de muncă a puterilor coloniale, iar marile imperii de pe continentul american își dădeau obștescul sfârșit: aztecii, incașii, mayașii.

‘Toate-s vechi și nouă toate’ dintotdeauna, cum ar zice un alt Capricorn de geniu, Eminescu. La nivel de suprafață se schimbă formele, zonele de influență, structurile de putere, ideologiile. La nivel profund, trăim în ciclicitate. Fiecare civilizație piere din cauzele care au creat-o. Sfârșitul este inclus în orice început. Pluto în Capricorn ne amintește zilnic acest adevăr, până în 2024. Civilizațiile coloniale și popoarele cu politică expansionistă ajung să fie sufocate de fenomenul de migrație și să devină minoritare în propria țară. Societatea de consum, bazată pe creșterea economică artificială și pe interesele subterane, produce victime colaterale în masă din cauza crizelor financiare. Oamenii trăiesc cu iluzia unei libertăți și a unui liber arbitru... care nu prea există. Iar cea mai mare ILUZIE a lui Pluto în Capricorn este... PUTEREA! Puterea pe care o dau banii, funcția, reputația, statutul social, importanța personală! Când, de fapt, realitatea este alta: oamenii au fost dintotdeauna împărțiți în stăpâni și sclavi. Și facem referire la un film deloc întâmplător trecut cu vederea, din cauza posibilului impact - ‘Asasinarea lui Richard Nixon’ (din 2004, cu Sean Penn) – în care se susține explicit teoria că sclavagismul nu a dispărut nici în zilele noastre. Numai terminologia a fost înlocuită. Sclavii se numesc astăzi ‘angajați’.

Până în 2024, Pluto în Capricorn ne conectează la puterea personală și ne ajută să demascăm iluzia puterii din exterior. Tu cui dai putere asupra ta? Cui îți cedezi puterea personală?

În exterior, cei ce dețin puterea sunt doar regii de pe tabla de șah, în timp ce oamenii sunt simpli pioni. Nu este nimeni indispensabil. Tabla de șah este învârtită de la alt nivel, de forțe necunoscute, pe care oamenii de rând nu le pot cuprinde cu mintea sau pe care le consideră SF-uri. Cei ce ne conduc sunt doar actori care asigură coeziunea piesei de teatru. Scenariștii, regizorii și producătorii sunt însă în spatele cortinei. Inaccesibili. Dar există! Ei sunt cei adevărați! Mulțimile adormite doar performează pentru ei! Puterea se întemeiază pe frică! Conducătorii susțin că au roul să ne apere. Dar ca să ne apere, trebuie să aibă de cine! Așa că inventează dușmani imaginari pericole și războaie! Nesiguranța și necredința sunt adevărații dușmani! Creându-se un incident prin care mor oameni, de preferat tineri și nevinovați, se justifică înăsprirea măsurilor de securitate, prin care se îmbogățesc furnizorii de securitate, iar cei aflați la vârf își întăresc puterea prin măsuri motivate de frică. În asemenea vremuri și situații, când suntem lipsiți de apărare și poate fi mai rău de atât, e din ce în ce mai multă nevoie de ei. Așa că ne punem toată puterea în brațele lor.

Pluto în Capricorn ne arată că lumea este condusă prin scenarii bazate pe frica de pericole care trebuie prevenite!

Transformările planetare în mijlocul cărora înotăm odată cu acelerarea timpului prin Uranus în Berbec până în 2019 și deschiderea spirituală fără precedent favorizată de Neptun în Pești până în 2026, aduc o trezire în masă a oamenilor! Poate asta prevedea sfârșitul calendarului mayaș: finalul vieții trăite inconștient de către oameni! Finalul civilizației adormite și zorii unei lumi trezite! Corăbiile de la sfârșitul filmului Apocalypto pot să treacă drept arce ale lui Noe, în care e loc doar pentru cei care acceptă adevărul și își urmează drumul călăuzit de sinele superior, în acord cu voința divină.

Pluto în Capricorn ne aduce aminte că puterea este în altă parte! Martin Luther, pe aceași configurație astrală, se revolta împotriva Papei, criticând dur faptul că iertarea de păcate și mântuirea erau cumpărate cu bani și deci, accesibile numai celor privilegiați social și material.

Pluto în Capricorn ne ajută să vedem lucrurile așa cum sunt! Doar pentru cine are ochi să vadă! Nu instituțiile au putere asupra noastră! Biserica este o cale spre Dumnezeu, dar ar trebui să ne dea aripi, nu să ne ia puterea făcându-ne să ne simțim vinovați și amenințându-ne cu Iadul, de care numai ea poate să ne apere. Prin aceste practici, Biserica nu face decât să-și consolideze propria putere. Statul are asupra noastră puterea pe care i-o dăm tot noi și nici nu este de vină dacă ne merge nouă prost în viață. Prin frică și emoții joase, noi ne dăm puterea celor pe care-i criticăm și judecăm.
Pluto în Capricorn ne ajută să ne uităm la noi înșine! Să trăim conștient, în conformitate cu legile universale, cu ordinea naturală și nu cu convingerile, credințele și superstițiile pe care încearcă să ni le impună autoritățile externe: părinți, gura lumii, tradiții, biserică, Stat. Puterea reală vine din trăirea autentică în Dumnezeu, fiecare pe drumul lui, conștient în același timp de locul pe această tablă de șah și de rolul din scenariul la nivel planetar.

Cu atâta suflare spirituală pe metru pătrat în energia astrală curentă, Pluto generează un tip special de putere, întemeiată pe orgoliul spiritual! Unii urmează un curs și gata, se apucă să predea altora. E plin pământul de profeți. Omul se tratează, își ia o inițiere, apoi devine mare terapeut. Sunt atâția care comunică cu îngerii, văd, simt, anticipează, știu dinainte și gata, au devenit maeștri. Avem explozie de terapeuți! Cu toate astea, încă nu levitează nimeni! Pe străzi, toată lumea încă folosește locomoția. Acum nu știm ce-o fi la ei acasă...

Terapia îi alege pe terepaeuți, nu invers! Astrologia îi alege pe astrologi! Îngerii își aleg mesagerii, nu invers! Când e timpul potrivit, nu când vrea și forțează omul!

Puterea personală nu înseamnă deloc deconectare de la ceilalți, simț al superiorității! Am evoluat și gata, suntem mai buni decât plebea, un fel de genii solitare și neînțelese! PUTEREA ÎNSEAMNĂ TOCMAI RESPONSABILITATE! Nu poți fi de folos semenilor dacă nu trăiești în lume. Și degeaba ți-ai dezvoltat abilități dacă nu aplici ce ai învățat în viața ta personală, înainte de a te repezi să îndrepți viețile altora. Puterea vine din a trăi viața exemplar, aplicând principiile spirituale în viața de zi, permanent conștient de tine.

Orgoliul spiritual naște un individualism care lovește în zodia opusă Capricornului, Racul! Iar punctul vulnerabil al lui Pluto până în 2024 este... viața de familie!

Familia nu mai este un pol de supraviețuire în societățile în care confortul material hrănește puterea personală. Indivizii și nici cuplurile liniștite material nu mai au nevoie de copii la bătrânețe ca să supraviețuiască. De aceea, țările subdezvoltate sunt suprapopulate, din nevoia părinților de a-și asigura traiul prin progenituri. 

De fapt, nici nu este încurajată nașterea de prunci de către oamenii care trăiesc conștient. Producătorii piesei de teatru, Statul, instituțile, nu au nevoie de copii ai oamenilor treziți spiritual. Acești copii, într-un număr prea mare, sunt periculoși, ar fi greu de stăpânit și de controlat! Prin urmare, cei treziți sunt ținuți și ei într-un program controlat de mult mai sus! Mulți trăiesc cu iluzia că sunt Dumnezei pe pământ! Numai ei au descoperit secretul! Ei dețin puterea adevărată! Cine mai e ca ei! Iar asta le  destul și îi face autosuficienți.

Cu cât lucrurile alunecă pe tobogan în direcția greșită, iar oamenii se uită în exterior și își pierd reperele, cu atât valorile fundamentale strigă din interior. Pluto ne învață că viața fiecăruia depinde de alegerile pe care le facem în fiecare clipă. Iar alegerile pot fi din lumină sau din întuneric, din iubire sau din frică. Pe măsură ce ne apropiem de anul 2024, familia revine treptat la ragul de instituție supremă în viața omului. Dar  o instituție evoluată, bazată pe iubire, viziune comună și respect față de misiunea personală a fiecărui membru. Întâi apar indivizii care se trezesc. Apoi se nasc familiile trezite. Dar pentru a ajunge acolo, a fost și este în continuare nevoie ca vechile familii să suporte crize pentru a se reașeza, permuta și combina.

Pluto veghează de pe o frecvență universală ca tot ce e greșit în relația cu puterea să se reorganizeze pe un nivel superior. Dar, ca să înceapă o lume nouă, mai întâi trebuie să moară vechiul sistem. La jumătatea tranzitului lui Pluto în Capricorn suntem abia în agonie. Îndoiala escaladează, se amplifică frica, renunțarea la control încă pare sinucigașă, oamenii își aduc aminte de Dumnezeu doar când le e greu, familiile se destramă, dependența de bani și de confort e în floare, scenariile fataliste își ating scopul. Dar direcția este cea corectă. Iubirea, respectul și conștiința de sine încep să dea valoarea puterii personale. Deja se zăresc la mal corăbiile cu promisiuni pentru o nouă lume. Legea firii își urmează cursul...

Valeriu Mihai Pănoiu
http://valeriupanoiu.blogspot.ro

Sursa: AstroCafe.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii