Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:14 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Noutatea absolută a alegerilor locale din 10 iunie - primarul ales dintr-un singur tur Ce trebuie să ştii despre alegerile de duminică!

ro

08 Jun, 2012 13:48 961 Marime text

stampila.jpgAutoritatea Electorală Permanentă atrage atenţia asupra faptului că fraudele din secţiile de votare şi din jurul acestora se pedepsesc cu închisoarea de la şase luni la şapte ani de închisoare.

Noutatea absolută a alegerilor locale din 10 iunie o constituie modul în care sunt aleşi primarii. Dacă până acum câştigătorul era desemnat după două tururi de scrutin sau cel care obţinea în primul tur peste 50% din voturi, începând din acest an se organizează un singur tur de scrutin. Astfel, candidatul care obţine cele mai multe voturi este desemnat automat câştigător, fără a exista şi un tur doi. Doar în cazurile speciale de balotaj, în care doi candidaţi obţin un număr egal de voturi, se organizează un tur doi. Secţiile de votare se deschid pe 10 iunie la ora 07.00 şi se închid la ora 21.00. Dreptul la vot se exercită numai în localitatea în care alegătorul îşi are domiciliul. Există şi o listă suplimentară pentru cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa într-o nouă circumscripţie electorală cu trei luni înainte de alegeri. Aceştia sunt înscrişi pe listă de către primar. La alegerile din 10 iunie se vor alege primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, consiliul local şi cel judeţean.

Tipuri de infracţiuni

Împiedicarea unei persoane să aleagă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Violarea secretului votului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Se pedepseşte de asemenea şi tentativa. Votul multiplu, primirea şi darea de mită electorală sunt pedepsite şi ele cu închisoare de la 6 luni la cinci ani. Şi aici se pedepseşte şi tentativa. Introducerea în urnă a unui suplimentar de buletine de vot, falsificarea documentelor de la birourile electorale, precum şi utilizarea unui act de identitate fals sau nul constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la doi la şapte ani. Votarea de către o persoană care nu are drept de vot se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la cinci ani.

Ti-a placut articolul?

Comentarii