Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:32 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ziare.com Laura Codruța Kovesi despre furturile din spitale și abuz

ro

11 May, 2016 15:14 1139 Marime text
Într-un interviu acordat Ziare.com, Laura Codruţa Kovesi a vorbit despre anchetele DNA în privinţa achiziţiilor din sănătate a dezinfectanților de la firma Hexi Pharma, dar a atras atenţia că rezolvarea problemei nu e la procurori: „Procedurile nu au fost modificate nici în instituţiile unde au fost comise fapte penale. În fiecare an avem alţi şi alţi funcţionari pe care îi investigăm pentru acelaşi tip de fapte”.
 
„Noi nu investigăm o anumită firma. Avem în investigaţie dosare care vizează achiziţii publice în domeniul sanitar, nu pot confirmă nici numele firmelor, nici produsele, pentru că sunt dosare în lucru. Pot să va spun că anumite achiziţii din domeniul sănătăţii sunt în verificări la DNA. Când vom putea face publice nume de persoane sau de firme, o vom face.
 
Dacă discutăm de corupţia în sistemul de sănătate, în ultimii doi ani ea a constituit o prioritate. Avem foarte mulţi manageri de spitale, funcţionari din Ministerul Sănătăţii, inclusiv un fost secretar de stat şi un fost consilier al ministrului, implicaţi în infracţiuni de corupţie privind achiziţii publice de aparatură medicală, produse uilizate în activitatea spitalelor, medicamente.
 
Noi am observat că în aceste dosare se repetă anumite tipologii de comitere a faptelor penale, motiv pentru care am şi tras semnale de alarmă în privinţa importanţei prevenirii. Atunci când o firma de medicamente oferă mită pentru a obţine aprobările în vederea punerii pe piaţă a unui produs, cetăţeanul este cel care suportă preţul mitei. Degeaba luăm 100 de procurori care fac anchete pentru modul în care spitalele achiziţionează produse, dacă metodele şi procedurile nu se schimbă” a declarat Kovesi.
 
 
Citește materialul integral pe: Ziare.com
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii