Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de percheziții, zeci de persoane reținute şi droguri confiscate în numai o săptămână

ro

29 May, 2016 11:58 1635 Marime text
Poliția Română a efectuat, pe parcursul ultimei săptămâni, 98 de percheziții domiciliare pentru destructurarea unor grupări infracționale, în urma acestor acțiuni fiind ridicate droguri, bani și țigări de contrabandă și fiind reținute 44 de persoane. Inspectoratul General al Poliției Române precizează că în perioada 20 - 26 mai, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au efectuat 28 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale specializate în trafic de persoane, trafic și consum ilicit de droguri, criminalitate informatică și spălare de bani.
 
În cadrul investigațiilor, pentru probarea activității infracționale a 160 de persoane cercetate, polițiștii au efectuat 98 de percheziții ce au vizat atât imobilele folosite de acestea, cât și autovehicule pe care cei în cauză le utilizau în activitatea infracțională. Activitățile desfășurate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au avut loc în cadrul unor dosare penale, aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T., precizează IGPR într-un comunicat. În urma administrării probatoriului, 44 de persoane au fost reținute sau arestate, spune IGPR.
 
Cu prilejul perchezițiilor au fost ridicate peste 4 kilograme de cannabis, 21 de ghivece cu plante de cannabis, 28 de ghivece cu răsaduri de cannabis, 12 doze și 5 grame de heroină, 60 de grame de hașiș, un gram de cocaină, 53 de comprimate de ecstasy și 101 de comprimate XTC, trei cutii cu ciuperci halucinogene, aproape 1.300.000 de țigarete de contrabandă.
 
De asemenea, au fost ridicate 52 de telefoane mobile, 4 laptopuri, 2 hard-disk-uri, o tabletă, un router, 36 de cartele SIM, 3 carduri de memorie, un memory - stick, dar și aproape 1.300.000 de țigarete de contrabandă, aproape 1.020.000 de euro și peste 223.000 de lei. Totodată, pentru recuperarea prejudiciilor, a fost instituit sechestru asigurător asupra a patru autoturisme.
 
La acțiunile desfășurate au participat polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale și teritoriale ale Poliției Române.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii