Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:19 20 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Zeci de percheziții la proxeneți. Se racolau tinerele prin metoda Loverboy. Sume uriașe obținute din activitatea infracțională

ro

04 Jul, 2017 07:41 1326 Marime text
În această dimineață, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș efectuează 32 de percheziţii domiciliare, pe raza județului Argeș, și a municipiului București, pentru probarea activităţii infracţionale a 25 de persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal întocmit la nivelul Poliției Municipiului Curtea de Argeș.


Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2013 – 2017, prin folosirea modului de operare „LOVERBOY”, cei în cauză ar fi racolat peste 40 de tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituția în state ale Uniunii Europene.

Pentru îndeplinirea activității infracționale, cei vizați creau aparența unei relații intime cu victimele, cărora le promiteau chiar și întemeierea unei familii, profitând ulterior de vulnerabilitatea emoțională a acestora pentru a le determina să practice prostituția.

Din activitatea infracțională, persoanele vizate ar fi obținut peste 1.000.000 de euro.


Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor din cadrul I.G.P.R.

La acțiune participă luptători din cadrul Serviciilor de Acțiuni Speciale Argeș, Dâmbovița și Vâlcea și din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale - I.G.P.R.

Ti-a placut articolul?

Comentarii