Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:14 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Work-shop organizat de Universitatea „Ovidius” Tinerii cercetători de top din domeniul matematicii se întâlnesc la Constanța

ro

07 May, 2013 11:28 2141 Marime text
Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în colaborare cu Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române (IMAR) și Societatea de Științe Matematice din România, Filiala Constanța, organizează, în perioada 9 - 10 mai, cea de-a treia ediție a „Workshop-ului pentru tinerii cercetători matematicieni” („Workshop  for Young Researchers in Mathematics”), o întâlnire a tinerilor cercetători de top din domeniul matematicii.

Participă matematicieni care au fost de-a lungul timpului beneficiarii unor burse doctorale sau post-doctorale la prestigioase universități din țară și străinătate (Princeton University, Harvard University, Massachusetts Institute of Technology, Stanford University, Minessota University), care au accesat și obținut fonduri europene, granturi de cercetare naționale și burse postdoctorale, beneficiind astfel de fonduri guvernamentale și europene destinate cercetării în domeniul matematicii, foști olimpici naționali și internaționali ai României la matematicã. Comitetul de organizare este format din lect.dr. Denis Ibadula, conf.univ.dr. Constantin Costara și cercetător Cristi Enache, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, dar și cercetătorii Anca Macinic, Alexandru Popa și Liviu Ignat, de la Institutul de matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române. „Scopul întâlnirii este acela de a dezvolta cercetarea matematicii în România, să ne cunoaștem și să ne formăm echipe de cercetare mai numeroase, să putem lucra împreună la probleme din ce în ce mai complexe de matematică. Totodată, încercăm să îi motivăm să rămână în țară pe cei ce au obținut, în trecut, excelențe în experiența de formare și cercetare”, a declarat lect.dr. Denis Ibadula. Ca și la edițiile din anii trecuți, lucrările workshop-ului se desfășoară pe două secțiuni: secțiunea de algebră, teoria numerelor, geometrie, geometrie algebrică și analiză, matematică aplicată și ecuații cu derivate parțiale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii