Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Weekend prelungit de Ziua Marinei Aproape 10.000 de polițiști veghează la liniștea turiștilor

ro

12 Aug, 2016 11:00 1974 Marime text
Weekendul prelungit de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului îi bucură pe turiștii care vor să plece fie la mare, fie la munte. Însă aceștia ar trebui să țină cont că unde este aglomerație, sunt de obicei și hoți. Pentru ca vacanța românilor să se desfășoare fără incidente, Poliția Română anunță că 9.800 de oameni ai legii se vor afla la datorie, pe străzi, în weekendul ce urmează.
 
Polițiștii vor avea la dispoziție peste patru mii de austospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, dar și pentru creșterea siguranței în trafic.
 
Din cei aproape 10.000 de polițiști care vor lucra în minivacanța de Sfânta Maria, peste trei mii se vor afla pe litoral, unde vor supraveghea evenimentele dedicate Zilei Marinei.
 
De asemnea, polițiștii se vor afla în trenurile de călători, în gări, în aerogări și în porturile de la Marea Neagră și Dunăre. De asemenea, traficul rutier pe drumurile spre mare sau spre munte va fi supravegheat din elicopter.
 
Totodată, polițiștii le recomandă românilor, ca atunci când pleacă de acasă să-și ia toate măsurile de siguranță pentru a nu cădea pradă hoților sau să nu devină victime ale altor infracțiuni.
 
Dacă plecaţi de acasă:
Spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi. Nu lăsați bilete în ușă sau mesaje pe robotul telefonic al căror conținut să îi informeze pe străini că ați plecat în concediu. Atenție: și postările de pe internet, locația sau fotografiile din vacanță, vă trădează.
Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi.
  
Dacă vă petreceţi timpul liber în străinătate:
Interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective și procurați-vă adresele și telefoanele ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective - informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe - www.mae.ro.

Înainte de plecare efectuaţi schimbul valutar în moneda de schimb a ţării de destinaţie. În cazul în care moneda respectivă este greu de achiziţionat, puteţi efectua schimbul valutar în euro sau dolari. Dacă urmează să călătoriţi cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră, treceţi-vă doar numele şi numărul de telefon (NU ŞI ADRESA!).
 
Pe perioada sejurului:
Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel. Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.

Păstrați banii şi bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră în seiful hotelului. Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau cunoscute ocazional!
 
Când părăsiți camera de hotel/pensiune, nu lăsaţi geamurile sau uşa de la balcon deschise mai ales dacă aveţi repartizată o cameră la parter sau la un etaj inferior, unde este posibil accesul în interiorul incintei, prin escaladare.
 
Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase! Deplasaţi-vă în grup, nu răspundeţi la provocările altor persoane şi evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate!
 
Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru!
 
Nu lăsați în autoturism, la vedere, bunuri de valoare. Atenție: bagajele sau gențile păstrate în mașină, chiar dacă nu conțin valori, pot atrage hoții întrucât aceștia nu știu ce se află în interior.
 
Dacă vă aflaţi în staţiuni de pe litoral, nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă bani sau lucruri de valoare (telefoane, aparate fotografiat/filmat, bijuterii, etc.)! Rugați o  persoană de încredere să rămână în locul respectiv!
 
În caz de nevoie sau dacă ați fost martorului unei fapte ilicite, apelaţi gratuit numărul unic de urgenţă 112!
 
Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi poliţiei toate amănuntele!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii