Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:36 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Vremea învrăjbeşte puterea şi opoziţia PNL acuză PSD că a făcut tot posibilul ca parlamentarii opoziţiei să nu poată ajunge la timp la Bucureşti

ro

07 Apr, 2015 14:41 643 Marime text
Zeci de parlamentari PNL, blocați pe aeroporturi, au cerut dimineaţă amânarea ședinței de plen privind modificarea Statutului aleșilor, argumentând că nu pot ajunge la București din cauza întârzierilor provocate de compania TAROM.
 
Avionul de la Timișoara trebuia să plece la 8:45 și potrivit purtătoarei de cuvânt a TAROM a decolat la 12:30. Și la Iași este aceași poveste, cu o întârziere tot de 4 ore. Practic TAROM pretinde că ambele avioane s-au stricat și că a trebuit să trimită altele.
 
Pe de altă parte, senatorul PDL Cristian Bodea a afirmat pentru B1 TV, că TAROM minte, pentru că niciun avion nu s-a ridicat încă de la sol.
 
"După ce scrie pe site și ce zic cei de la TAROM, avioanele au și plecat, dar de fapt ele nici nu au ajuns încă. Pe pistă sunt doar 2 avioane cargo și un avion militar", a spus Bodea.
 
Mai mult de atât, senatorul lansează și ideea că avioanele ar fi oprite chiar de premierul Victor Ponta, pentru ca liberalii să nu poată ajunge la ședința din plen.
 
"Cine este șeful TAROM, domnul Ponta este și poate oricând să zică cele două avioane nu pleacă", a declart senatorul PDL. De asemenea senatorul a spus că liberalii au forțat ca în cazul lui Dan Șova să se intre în legalitate.
 
Senatorul PDL a postat pe pagina personală de Facebook și o poză cu aeroportul de la Timișoara.
 
Ședința plenului ar trebui să aibă loc de la ora 14.00. Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc pentru a convoca o ședință de plen comun în care să se modifice Statutul deputaților și al senatorilor. Este vorba despre articolul 173 din regulamentul Senatului, cel care s-a aplicat la numararea voturilor în cazul cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării lui Dan Șova, în locul prevederilor Constituției.
 
Georgeta Dinu, purtător de cuvânt pentru TAROM a declarat că avioanele care au avut întârzieri au aterizat sau urmează să aterizeze curând. Astfel, potrivit purtătoarei de cuvânt TAROM, cursa de Iași a aterizat deja la București, iar cea de la Timișoara trebuia să ajungă la 14:20.
 
"Domnul Ponta să ne explice. Ne pregătim de o catastrofă aviatică, avem probleme cu avioanele, sau a fost o manevră politică", a spus senatorul PNL Cristian Bodea, ajuns la București.

Sursa: b1.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii