Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:50 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorel Hrebenciuc apare în interceptările procurorilor Se interesa de stadiul retrocedărilor din județul Bacău (stenograme)

ro

19 Oct, 2014 15:28 2185 Marime text
Interesul deputatului Viorel Hrebenciuc pentru urgentarea retrocedării unor terenuri forestiere din județul Bacău reiese, potrivit referatului procurorilor DNA, din stenogramele interceptărilor realizate în dosarul în care parlamentarul PSD este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței.

Într-o discuție telefonică din data de 1 decembrie 2013 cu un funcționar al comisiei județene de aplicare a legilor proprietății din cadrul Consiliului Județean Bacău, Hrebenciuc îi solicită relații în legătură cu demersurile efectuate de această instituție cu privire la procesele civile privind suprafețele de teren împădurit vizate de Paltin Gheorghe Sturdza, cercetat în același dosar:

"Domn: Da, domnule președinte.
Viorel Hrebenciuc: Salut, boss, ce faci?
Domn: Vă rog, bine.
Viorel Hrebenciuc: Mă, spune-mi și mie, deci ați făcut aia, cerere de strămutare, comisia județeană?
Domn: Nu, nu, nu, e făcută de Direcția Romsilva de la București.
Viorel Hrebenciuc: De Romsilva, nu de voi de la Bacău?
Domn: Nu, nu, nu de noi, noi nu avem nicio treabă, doar că trebuie să treacă prin noi, ca parte în proces. De Romsilva e inițiată și făcută.
Viorel Hrebenciuc: Am înțeles, am înțeles. Bine, hai, vorbim.
Domn: Miercuri, dl. președinte
Viorel Hrebenciuc: Pa, pa.
Domn: Numai bine".

Într-o interceptare ambientală din data de 13 august 2014, Viorel Hrebenciuc a discutat despre punerea în posesie asupra terenurilor din comuna Brusturoasa cu Dan Costin Bengescu, la rândul său urmărit penal în dosar.

"Viorel Hrebenciuc: Eu mâine după-amiază la 4 jumate vorbesc încă o dată... la Bacău, să văd dacă au primit vreun semnal. Și dacă n-a primit, te trimit la Crăciunescu (directorul general Romsilva — n.r.) să-i spună Crăciunescu că știe că ai avut o discuție și-i spune exact ce are de făcut. Ai înțeles?
Bengescu Dan: Da.
Viorel Hrebenciuc: Adică, o lucrăm...
Bengescu Dan: Așa.
Viorel Hrebenciuc: Așa.
Bengescu Dan: Haideți să vă spun...?... Gata, deci n-a promis nimic, a zis că-mi rezolvă ei. Și săptămâna trecută l-a sunat pe Sorin... ?... dă-i drumul înainte, nu-ți mai contestă nimic.
Viorel Hrebenciuc: ...?... sau cum?
Bengescu Dan: Ai înțeles? Nu-ți mai contestă, stai liniștit. Ne ocupăm de tot. Și de Sibiu, ne ocupăm noi tot".

Potrivit referatului DNA privind solicitarea de încuviințare a arestării preventive a lui Viorel Hrebenciuc, rolul deputatului PSD a fost acela ca, în calitatea sa de "baron local", să își exercite influența asupra autorităților locale implicate în retrocedare "pentru urgentarea punerii în posesie în modalitatea cea mai avantajoasă pentru suspectul Paltin Gheorghe Sturdza".

sursă: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii