Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:06 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorel Hrebenciuc a ieşit din penitenciar. Ce a declarat fostul deputat

ro

20 Mar, 2015 18:01 1849 Marime text
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a ieşit azi din penitenciar. La ieşire, acesta a declarat că se aștepta să fie plasat în arest la domiciliu și a ținut să precizeze că nu există niciun leu prejudiciu în dosarul în care este cercetat cu privire la retrocedarea unor păduri, informează Agerpres.

"Singurul lucru pe care vreau să-l spun este următorul: ați vorbit în permanență despre un dosar în care este un prejudiciu de peste 300 de milioane de euro. Vă spun acum că în acest dosar nu este niciun leu prejudiciu pentru statul român și rugămintea mea este să tratați acest subiect în acest context", a spus Hrebenciuc, citat de Agerpres.

El a afirmat că experiența nefericită a celor trei penitenciare în care s-a aflat timp de cinci luni este una pe care nu și-a dorit-o, însă a reușit s-o depășească.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca fostul deputat Viorel Hrebenciuc să fie judecat în arest la domiciliu în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

Pe timpul cât se află în arest la domiciliu, Viorel Hrebenciuc are mai multe interdicții, printre care și aceea de a nu comunica cu restul inculpaților, cu excepția fiului său, Andrei Hrebenciuc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii