Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:06 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vîntu, cercetat într-un dosar de spălare de bani

ro

14 Oct, 2010 18:29 1728 Marime text

vantu_4_81966300.jpgConform rechizitoriului Parchetului în dosarul SOV - fuga lui Nicolae Popa, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu este cercetat pentru spălare de bani, într-un dosar disjuns din primul.

Sorin Ovidiu Vîntu este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, se arată în rechizitoriului Parchetului de pe lânga Înalta Curte în cazurile SOV, Ovidiu Ţurcan, Alexandru Stoian - favorizarea fugii lui Nicolae Popa în Indonezia.

Conform rechizitoriului, procurorii au decis „disjungerea cauzei sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare a banilor prev. de art.23 din Legea nr.656/2002 de către Vîntu Ovidiu Sorin".

Potrivit legii amintite, constituie "infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni; c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.
(2) Asocierea sau iniţierea unei asocieri, aderarea ori sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri, în scopul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.
(3) Tentativa se pedepseşte."

Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii