Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vindea vin "Dealurile Bujorului" contrafăcut Om de afaceri din Constanţa reţinut de procurorii DIICOT Galaţi în dosarul de evaziune fiscală cu alcool

ro

23 Oct, 2014 09:36 1994 Marime text
Procurorii DIICOT Galaţi l-au reţinut pentru 24 de ore pe administratorul unei firme din Constanţa suspectat de evaziune fiscală cu alcool. Acesta este un cunoscut om de afaceri, potrivit unor surse judiciare şi este cercetat în dosarele instrumentate de DIICOT Galaţi şi Serviciul de Investigare a Fraudelor Constanţa, privind o reţea amplă de indivizi care comercializau, în mai multe judeţe din ţară, vin, coniac şi vodcă produse din alcool medicinal.
 
Omul de afaceri din Constanţa arunca pe piaţă vin contrafăcut marca "Dealurile Bujorului", mai precizează sursele. El va fi dus azi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Anchetatorii spun că suspectul ar fi contrafăcut băuturi alcoolice (vin), pe care, ulterior, l-ar fi comercializat, veniturile obţinute nefiind evidenţiate în actele financiar-contabile, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul consolidat al statului.
 
Cu ocazia percheziţiilor efectuate, marţi, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, documente de evidenţă contabilă, extracontabilă, tehnică IT şi 6.000 de lei. Totodată, poliţiştii au identificat 3.860 de litri de vin, produse ce au fost sigilate în vederea efectuării analizelor de laborator.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii