Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vila DSV de la Costinești, modernizată de o firmă din Medgidia

ro

29 Apr, 2012 11:54 1802 Marime text

În urma unei licitații organizate la sfârșitl lunii martie, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa a atribuit contractul „Lucrări de modernizare şi amenajare incintă CSVSA Costineşti" societății SC MED COM CONSTRUCT SRL din Medgidia, 905600. Valoarea contractului atribuit este de 86.159 de lei. Obiectul contractului constă în executarea lucrărilor de modernizare şi amenajare a incintei Circumscripţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Costineşti, care presupun izolarea exterioară cu polistiren, refacerea trotuarului clădirii, izolarea şi împrejmuirea terenului aferent clădirii, protecţie scară mansardă, construire acoperiş intrare mansardă, zugrăveli interioare şi exterioare. Funcţiile de decizie în cadrul autorităţii contractante au fost deținute de dr. Romeu Lazăr - director executiv, dr. Gheorghe Dincă - director executiv adjunct şi de Vera Tolea - şef serviciu economic. Sediul circumscripţiei sanitar-veterinare de la Eforie se afla într-un imobil cu şase camere etajate la Costineşti. Imobilul a fost achiziţionat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pe vremea fostului director general al DSVSA, Grigore Mertoiu, pentru circumscripţia sanitar-veterinară Eforie, cu suma de 2,5 miliarde de lei, iar în perioada 2002 - 2003 a fost modernizat, valoarea investiţiei ajungând la aproximativ 3,5 miliarde de lei. Lucrările de amenajare au constat în amenajarea celor şase camere de locuit, fiecare dotată cu grup sanitar propriu, dar investiţia a vizat şi echipamentele laboratorului veterinar aflat la parterul vilei. Reprezentanţii DSVSA susţin că cele şase camere servesc pentru cazarea pe timpul verii a medicilor inspectori veterinari detaşaţi pe litoral din alte oraşe ale ţării. Circumscripţia Eforie cuprinde zona Eforie Nord, Eforie Sud şi Costineşti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii