Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:00 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Ponta „Nu mărim nicio taxă în 2015”

ro

02 Dec, 2014 15:48 1770 Marime text
Premierul Victor Ponta a participat astăzi la o întâlnire, la Parlament, cu grupul minorităților naționale. Înaintea acestei întâlniri, Ponta a declarat că anul viitor nu va fi mărită nicio taxă și că măsurile deja adoptate vor fi aplicate.
 
 "Nu mărim nicio taxă în 2015 și tot ceea ce s-a adoptat până acum se poate face. Restul, să mai și scădem și alte taxe, dați-ne voie să mai și putem să facem lucrul acesta. Important este că nu se mărește absolut nicio taxă pentru 2015", a spus Ponta, relatează Agerpres.
 
De asemenea, Ponta a afirmat că nu a discutat cu FMI despre posibilele reduceri de taxe, motivând că este vorba de o săptămână de discuții cu reprezentanții Fondului, iar misiunea este una tehnică. De asemenea, premierul a precizat că următoarea misiune a FMI va avea loc la sfârșitul lunii ianuarie.
 
Întrebat dacă susține proiectele UNPR privind impozitarea marilor averi și reducerea vârstei de vot el a răspuns: "Azi când vorbim putem să nu mărim nicio taxă și niciun impozit pentru 2015 și să aplicăm ce este adoptat. Alte măsuri de politică fiscal—
bugetară le discutăm în coaliția de guvernare, apoi cu partenerii noștri europeni. Eu sunt prim-ministru, nu pot să-mi dau cu părerea, să fac analize".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii