Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Ponta i-a transmis o scrisoare omologului său francez “România condamnă cu fermitate terorismul”

ro

07 Jan, 2015 21:07 983 Marime text
Premierul Ponta i-a transmis omologului francez, Manuel Valls, o scrisoare în care arată că a aflat cu profundă indignare şi tristeţe de atacul de la Paris şi asigură că România condamnă cu fermitate terorismul şi toate actele de violenţă la adresa libertăţii de exprimare şi a valorilor democraţiei.

"Vreau să transmit familiilor victimelor, redacţiei Charlie Hebdo, precum şi poporului francez sincerele mele condoleanţe şi compasiunea poporului român. Gândurile mele se îndreaptă şi spre cei care au fost răniţi în timpul acestui atac nejustificat şi intolerabil, dorindu-le o recuperare rapidă", scrie prim-ministrul.

12 persoane au murit, astăzi, într-un atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate şi lansatoare de rachete la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti - Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii