Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:41 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Ponta „Din punctul meu de vedere nu este nevoie de un nou acord cu FMI”

ro

07 Dec, 2014 11:48 1794 Marime text
Negocierile dintre Guvern şi FMI nu au dus până în prezent la niciun rezultat concret.
Cele două părţi nu se înţeleg asupra deficitului. FMI a pus condiţii dure şi a cerut Executivului să taie din cheltuieli. Guvernul susţine că nu are cum să facă economii.

Astăzi se întâlnesc doar echipele tehnice, iar mâine oficialii se vor reîntâlni pentru reluarea discuţiilor. 

Chiar şi în aceste condiţii, premierul nu se teme că acordul cu FMI se va rupe și spune că nu este nevoie de un nou acord cu Fondul.

„Din punctul meu de vedere nu este nevoie de un nou acord cu FMI”, a spus premierul.

În opinia, sa experţii FMI se descarcă pe Guvern ca pe "elevul din ultima bancă", adăugând că, probabil, aceştia au devenit mai rigizi în negocieri auzindu-l pe preşedintele Traian Băsescu, care, cu o zi înaintea cererii acestora de reducere a deficitului la 0,9%, i-ar fi criticat că sunt "prea buni" cu Guvernul.

"Eu am trei ani de negocieri cu Fondul şi cu Comisia, că aici e Comisia Europeană. Ei întotdeauna, dacă ne găsesc pe noi mai mici, ştiţi cum se spune, "elevul din ultima bancă", pe ăla se descarcă multe lucruri. Nu, nu vom accepta niciun fel de deficit mai jos de 1,4. Şi aşa, şi 1,4, cum a fost semnat de domnul Băsescu în 2011, după părerea mea a făcut o mare greşeală, dar a fost, e semnat, nu avem cum să schimbăm. În plus, vrem să obţinem pentru fonduri europene", a spus Ponta, ieri, la Antena 3.

Victor Ponta a mai precizat că Guvernul nu va accepta un deficit mai mic de 1,4% şi a arătat că este optimist că se va ajunge la o soluţie în acest sens, informează B1 TV.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii