Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:31 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viceprimarul comunei Șelimbăr a fost reținut alături de alte 5 persoane, iar pentru 11 s-a dispus control juduciar

ro

26 Nov, 2015 20:05 1067 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de ieri, a inculpaţilor:
 
Marius Grecu, viceprimar al comunei Şelimbăr, județul Sibiu, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, luare de mită,
 
Maria Melniciuc, specialist în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, în formă continuată (nouă acte materiale),
 
Lucian Radu Cândea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), spălare de bani,
 
Sorin Haiduc, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, în formă continuată (2 acte materiale),    spălare de bani (șase infracţiuni), complicitate la luare de mită,
 
Marius Bogdan Lupu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, spălare de bani (trei infracţiuni), complicitate la luare de mită,
 
Ioan Tatu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, în formă continuată (trei acte materiale).
 
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând de ieri, față de inculpații:
 
Nicoleta Maria Ancăș, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu, spălare de bani,
 
Ioan Crețu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (trei acte materiale),
 
Constantin Deac, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale),
 
Emilian Petru Droc, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la luare de mită, trafic de influenţă,
 
Iulian Horia Hordobeț, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (trei acte materiale), spălare de bani (două infracţiuni),
 
Victoria Iuga, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de influențarea declarațiilor,
 
Ovidiu Vasile Jinariu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale),
 
Nicolae Pavel Mustață, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu,
 
Silviu Gheorghe Popescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, spălare de bani,
 
Gheorghe Schotte, dezvoltator imobiliar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma instigării,
 
Mihai Indreș, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.
 
Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora :
 
Începând cu anul 2000, inculpatul Maricuţa Ioan Daniel, în calitate de primar al comunei Şelimbăr, judeţul Sibiu, a constituit împreună cu inculpatele Scumpu Elena, Melniciuc Maria şi o altă persoană, o grupare infracţională, ce avea ca scop dobândirea unor terenuri cu valoare de piaţă mare, situate în arondismentul unităţii administrativ-teritoriale respective, prin încălcarea dispoziţiilor legale şi prin nesocotirea drepturilor legale ale altor persoane.
 
Inculpatul Maricuţa Ioan Daniel, care deţinea calitatea de preşedinte, împreună cu restul de trei membri ai grupului, constituiau comisia comunală înfiinţată în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi şi eliberării titlurilor de proprietate.
 
Având în vedere funcţiile pe care le ocupau în cadrul acestei comisii şi relaţiile de încredere existente între aceştia, cei patru membri ai grupului au hotărât să nesocotească drepturile legale ale persoanelor care depuseseră cereri pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, şi astfel să soluţioneze favorabil (atât în ceea ce priveşte celeritatea cât şi amplasamentul terenurilor din titlurile de proprietate), doar acele cereri pentru care persoane interpuse deţineau procuri de vânzare sau care, prin manopere dolosive, acceptau direct vânzarea către persoanele indicate de membrii grupului infracţional.
 
Inculpatul Maricuța Ioan Daniel și ceilalți membri ai grupului cunoșteau în detaliu atât situația terenurilor, cât și a persoanelor care solicitau atribuirea de terenuri, putând influența decizia acestora, atât prin amenințare, tracasarea proprietarilor cât și prin inducerea lor în eroare, în scopul obținerii în final a acceptului acestora pentru ca terenurile înscrise în titlurile de proprietate să intre în proprietatea membrilor grupului infracțional.
 
În urma administrării probatoriului a rezultat faptul că inculpatul Maricuța Ioan Daniel împreună cu ceilalți membri ai grupului au modificat și falsificat procese - verbale de punere în posesie sau le-au întocmit incomplet, cu scopul de a putea face ulterior modificările în ceea ce privește amplasamentul și suprafața atribuită fiecărei persoane într-o manieră care să le fie favorabilă.
 
În continuare, prin intermediul unuia dintre membrii grupului, terenurile obținute prin fraudă au fost valorificate pentru sume mari de bani. Acest membru al grupului a avut și rolul de a despăgubi persoanele care și-au câștigat dreptul în instanță sau care, în procesele intentate, aveau șanse la o soluție favorabilă, răscumpărându-le acestora terenurile.
 
În vederea valorificării terenurilor, inculpații Maricuța Ioan Daniel și Scumpu Elena, persoane cu atribuții în eliberarea autorizațiilor și a documentațiilor de construcție (PUG, PUZ, certificate de urbanism, autorizații de construire), indicau potențialilor investitori să cumpere teren de la persoana din cadrul grupului care se ocupa de acest lucru, la un preț peste prețul pieței, asigurându-i că procedând în acest fel nu vor avea probleme cu eliberarea documentelor și derularea investiției.
 
În același scop, pentru a nu cumpăra teren de la alți proprietari, inculpatul Maricuța Ioan Daniel dispunea ca certificatele fiscale pentru ceilalți proprietari să fie eliberate cu mențiunea interdicției de construire.
 
Pe parcurs, având ca mobil obţinerea pentru membrii săi de foloase, la gruparea infracţională au aderat numiţii Haiduc Sorin, Mustaţă Nicolae Pavel - consilier local în cadrul Consiliului Local Şelimbăr, Deac Constantin consilier local şi fost viceprimar al comunei Şelimbăr, Tatu Ioan fost primar şi fost consilier în cadrul Consiliului Local Şelimbăr, Cândea Lucian Radu, Grecu Marius şi Lupu Marius Bogdan.
 
Activitatea infracţională a grupului a fost sprijinită pe parcurs şi de inculpaţii Jinariu Vasile-Ovidiu, Hordobeţ Iulian Horea, Ancăs Nicoleta Maria, Popescu Silviu Gheorghe, Creţu Ioan, Indreş Mihai şi Schotte Gheorghe.
 
Concret, inculpaţii Jinariu Vasile-Ovidiu, Creţu Ioan, Mustaţă Nicolae Pavel, Hordobeţ Iulian Horea şi Droc Emilian Petru au fost persoanele desemnate să facă demersuri pentru a le fi acordate procuri de reprezentare, astfel încât următoarele persoane din lanţul infracţional, respectiv primii cumpărători ai terenurilor, să poată invoca dobândirea imobilelor ca şi cumpărători de bună-credinţă (aşa cum s-a şi întâmplat atât pe parcursul numeroaselor procese civile intentate de persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate, dar şi în dosarele penale înregistrate în urma plângerilor unora dintre persoane).
 
Inculpaţii Haiduc Sorin, Ancăş Nicoleta Maria, Popescu Silviu Gheorghe, Indreş Mihai şi Lupu Marius Bogdan au fost persoanele dispuse să dobândească în mod aparent terenurile pentru care s-a reconstituit/constituit dreptul de proprietate şi să-l deţină neîntrerupt timp de mai mulţi ani, deşi cunoşteau că terenurile nu le aparţin în realitate, pentru ca la un moment dat, de obicei înaintea fiecărei vânzări către investitori, în baza unor acte fictive translative de proprietate (în sensul lipsei plăţii), acestea să ajungă în patrimoniul unui membru al grupului. De asemenea, cu ocazia administrării probatoriului au fost identificate şi tranzacţii făcute în nume propriu prin care s-au valorificat terenurile obţinute din activitatea ilicită.
 
Urmare a activităţii infracţionale, inculpaţii Maricuța Ioan Daniel, Scumpu Elena şi Grecu Marius au pretins şi primit cu titlu de mită, prin intermediari, de la inculpatul Schotte Gheorghe, în calitate de dezvoltator imobiliar şi de la alte persoane, mai multe sume de bani şi bunuri.
 
Astfel, inculpatul Maricuța Ioan Daniel a primit pentru sine suma de 1.027.500 lei, un autoturism marca BMW X6 şi un număr de 61 de apartamente cu locurile de parcare aferente, în valoare totală de 1.811.660 euro, iar pentru Consiliul Local Şelimbăr un număr de două apartamente, primite sub formă de donaţie.
 
Pentru a disimula adevărata proveniență a celor 61 de apartamente, inculpatul Haiduc Sorin cu ajutorul unui alt membru al grupului a încheiat la data de 8.12.2014 mai multe contracte fictive de vânzare cumpărare.
 
În schimbul locuinţelor oferite, inculpatul Schotte Gheorghe și o altă persoană au beneficiat de sprijin din partea membrilor grupului infracțional, atât pentru obținerea autorizației de construcţie cât și pe parcursul derulării lucrărilor.
 
În aceeaşi zi cu încheierea contractului, inculpatul Droc Emilian Petru, ca urmarea a obţinerii autorizaţiei, a primit de la inculpatul Schotte Gheorghe promisiunea plății unei sume de 10.000 de euro, ce a fost făcută ulterior în baza unui contract de intermediere.
 
În cazul celor două locuinţe, investigaţiile efectuate în cauză au relevat şi faptul că, anterior anului 2013, persoanele care solicitau autorizaţii pentru construirea unui bloc de locuinţe erau obligate de către inculpatul Maricuţa Ioan Daniel să cedeze cu titlu gratuit un număr de apartamente în favoarea primăriei Şelimbăr. În caz contrar li se spunea expres că nu vor primi autorizaţiile necesare.
 
Referitor la acest caz, inculpatul Grecu Marius, în calitate de viceprimar, a semnat declaraţia notarială prin care a acceptat donaţia făcută de două persoane pentru Consiliului Local Şelimbăr, cunoscând scopul acestei donaţii, iar inculpata Scumpu Elena, în calitate de secretar,  a avizat pentru legalitate primirea de la persoanele respective a celor două locuinţe.
 
Pentru a disimula adevărata provenienţă a sumelor de bani şi a bunurilor, produs al infracţiunilor inculpaţii:
- au efectuat succesiv tranzacţii, dezmembrări şi înscrieri succesive în CF, a unor terenuri,
- au efectuat schimburi de terenuri precum şi valorificarea ulterioară către diferiţi agenţi economici,
- au încheiat contracte simulate de vânzare cumpărare / au ajutat la încheierea acestora, cunoscând că apartamentele provin din săvârșirea de infracțiuni.
 
Valoarea totală a bunurilor dobândite prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor ce le reveneau în calitate de membrii ai comisiei comunale constituită în temeiul art. 12 din Legea 18/1991 în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi şi eliberării titlurilor de proprietate este estimată la 114.340.750 Euro.
 
În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Sibiu, Braşov şi Neamţ.
 
Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
 La data de 26 noiembrie 2015, inculpaţii Maricuța Ioan Daniel, Scumpu Elena, Melniciuc Maria, Cândea Lucian Radu, Grecu Marius, Haiduc Sorin, Lupu Marius Bogdan şi Tatu Ioan, sunt prezentaţi Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.      



Sursa foto: româniatv.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii