Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Craiova a „lovit“ Vezi aici lista constănţenilor şi firmele implicate în afaceri dubioase

ro

13 Sep, 2012 19:49 2154 Marime text
mascati.jpg
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a 15 inculpaţi, 12 în stare de arest preventiv, urmare a  destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, furt calificat, contrabandă şi spălare de bani. La începutul lunii, jurnaliştii de la Gazeta de Sud au arătat că „procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova au pus sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 345.000 de euro, aparţinând unor constănţeni care au reuşit să fure din transporturile pe care le făceau mărfuri în valoare de 2,5 milioane de euro“. 
 
„Cercetările în acest caz au început după ce un producător de anvelope din Slatina s-a plâns că i-au fost furate 10.000 de anvelope în timpul mai multor transporturi făcute de firme private către Portul Constanţa. Pe 23 martie, ofiţerii de la Crimă Organizată, Investigaţii Criminale şi luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, coordonaţi de un procuror DIICOT, au descins în Constanţa şi Galaţi, de unde au ridicat 15 persoane suspectate de furtul anvelopelor din transporturile către Constanţa. Anchetatorii au stabilit că, în perioada aprilie - iulie 2010, suspecţii, în calitate de reprezentanţi ori angajaţi ai SC Patronul şi Argatul SRL şi SC Daiodra SRL, ambele din Constanţa, specializate în transporturi de mărfuri, şi-au însuşit şi valorificat 10.000 de anvelope în valoare de aproximativ 500.000 de euro, cu ocazia transportării acestora de la producător către Portul Constanţa. În urma cercetărilor, s-a stabilit că suspecţii au oprit tirurile pe drum, au desigilat containerele şi au descărcat anvelopele, după care au aplicat alte sigilii, la destinaţia finală ajungând doar ambalaje în loc de anvelope. Cauciucurile furate din transporturi au fost vândute ulterior prin firmele SC La Sirena Marine Service SRL Constanţa şi SC MEM Office SRL Constanţa, în baza unor facturi fictive. Pentru a-i induce în eroare pe beneficiari, constănţenii foloseau identităţi false, dar şi numere de înmatriculare şi documente de transport falsificate. S-a mai stabilit că, prin aceeaşi metodă, membrii bandei au furat din transporturile pe care le făceau mărfuri în valoare totală de aproximativ 2,5 milioane de euro“, conform Gazeta de Sud.

Se încearcă recuperarea banilor

Potrivit sursei citate „pe 6 iulie, ofiţerii BCCO Craiova au ridicat din Constanţa şi adus la audieri în Craiova alţi şase membri ai grupării, în total fiind arestaţi preventiv 14 constănţeni şi gălăţeni - Adrian Carcea, Alina Căulea, Ion şi Răsuţu Dima, Marian Ghena, Viorel şi Petre Sidău, Marian Simuloiu, Alexandru Dumbravă, Daniel Cocârlea, Dorin Vişan, Robert Covaci, Cristian Şapera şi Marian Cimpoieru. Joi, anchetatorii au dispus indisponibilizarea unor bunuri aparţinând inculpaţilor, evaluate la suma de 345.000 de euro. Potrivit şefului BCCO Craiova, comisarul-şef Silviu Văcaru, pentru recuperarea prejudiciului au fost indisponibilizate trei autoturisme Mercedes-Benz, în valoare de 30.000 de euro, o ambarcaţiune de agrement în valoare de 100.000 de euro, şase vitrine frigorifice în valoare de 5.000 de euro, două case evaluate la 150.000 de euro şi două apartamente în valoare de 60.000 de euro. Cei 14 inculpaţi sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, furt calificat, înşelăciune, spălare de bani şi contrabandă“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii