Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veste foarte bună pentru producătorii de mâncare românească!

ro

19 Apr, 2016 18:30 1620 Marime text
 
Hipermarketurile vor rămâne deschise şi în weekend, însă vor trebui să comercializeze minimum 51% produse achiziţionate pe un „lanţ scurt de aprovizionare”, conform unui proiect adoptat de Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor.
 
Aşadar, comercianţii-persoane juridice autorizate au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, din „lanţul scurt de aprovizionare". Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei.
 
O altă modificare se referă la etichetarea cărnii proaspete, respectiv indicarea locului de provenienţă, locul unde a fost tranşat animalul şi dacă acesta provine din ţara noastră. Totodată, pe produsele procesate din carne trebuie să se specifice procentul de carne provenită din România.
 
Toţi membrii Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor au votat în favoarea acestui proiect de lege.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii