Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:14 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Verificări la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş efectuate de Corpul de control al ministrului Sănătăţii

ro

30 May, 2016 15:39 1787 Marime text
Corpul de control al ministrului Sănătății va efectua, începând de mâine, verificări la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
 
„Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat, astăzi, ordinul prin care Corpul de control al ministrului Sănătății va efectua verificări la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Precizăm că acțiunea de control va începe mâine, 31 mai, și că este vorba despre o verificare care era prevăzută în planul anual al Corpului de control al ministerului”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
 
În cadrul controlului vor fi verificate achizițiile publice derulate de unitatea sanitară, inclusiv contractele de achiziții de biocide și dezinfectanți, va fi verificat modul de raportare a infecțiilor nosocomiale și modul de utilizare a produselor biocide și a dezinfectanților, dar și unele concursuri derulate în ani precedenți, în urma unor sesizări care ar indica o posibilă viciere a acestora.
 
Controlul va viza și verificarea activității economico-financiare a unității, a implementării unor proiecte din fonduri europene nerambursabile, dar și a procedurilor operaționale și a modului lor de aplicare.
 
Concluziile controlului vor fi comunicate după elaborarea raportului final.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii