Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:03 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Verificări la opt societăţi comerciale din Constanţa

ro

27 Feb, 2016 10:55 1868 Marime text
 
Acţionând pe linia prevenirii şi combaterii pirateriei şi a comercializării de produse contrafăcute, ieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au verificat opt societăţi comerciale, din municipiul Constanţa.
 
În urma controlului, au fost identificate câteva sute de jucării şi zeci de articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute. Cantitatea de marfă, a cărei valoare de piaţă urmează a fi stabilită cu exactitate, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
 
În cauză au fost întocmite şase dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
 
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.   
 
Totodată, s-a constatat faptul că, la punctul de lucru al uneia dintre societăţi se difuzează muzică în scop ambiental, fără a fi deţinute autorizaţii din partea organismelor de gestiune colectivă, fiind aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 3000 lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii