Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vasile Blaga află astăzi dacă scapă de controlul judiciar

ro

04 Oct, 2016 09:26 1637 Marime text
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, astăzi, cererea senatorului Vasile Blaga de ridicare a controlului judiciar în dosarul în care procurorii DNA Ploieşti îl acuză de trafic de influenţă. Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012, Blaga ar fi primit în trei rânduri, printr-un interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Ştefan.

Vasile Blaga a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurul orei 8.30. Senatorul a declarat, la intrarea în sediul ICCJ, că nu este nevoie de măsura controlului judiciar în cazul său.

„Nu cred că este nevoie de măsura controlului judiciar, dar argumentele le prezentăm în instanţă", a spus Blaga.

Senatorul Vasile Blaga este sub control judiciar din 28 septembrie, când procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti au început urmărirea penală în cazul său, pentru trafic de influenţă, faptă pe care ar fi comis-o în perioada 2011-2012, când era secretar general al PDL.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii