Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:45 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Printre ei, un constănțean Urmăriți internațional depistați în ultimele zile de Poliția Română

ro

19 Apr, 2015 21:19 1664 Marime text
Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 164 de persoane, 39 de autovehicule şi un document, ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
 
În urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, în perioada 11 – 17 aprilie au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 86 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în SIS (Sistemul Informatic Schengen). 
 
Poliţiştii români au pus în aplicare 7 mandate europene de arestare, au depistat 41 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 4 persoane ce erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
 
De asemenea, pe teritoriul României, au fost identificate 30 autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale şi a fost găsit un document, căutat de statele partenere.
 
Totodată, 78 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Dintre acestea, 28 de persoane erau urmărite de Poliţia Română în baza unui mandat european de arestare, 31 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 3 persoane erau semnalate ca dispărute de autorităţile române.
 
Ca exemplu, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au depistat un bărbat, de 30 ani, din Eforie Sud, care avea pe numele său un mandat  european de arestare emis de autorităţile din Suedia, pentru comiterea infracţiunii de proxenetism, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal suedez, cu o pedeapsă maximă prevăzută de 4 ani de închisoare, caz despre care cotidianul Ziua de Constanța a relatat într-o ediție anterioară.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii