Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:43 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE ”S-a mișcat patul și mobila”. Cutremur la granița cu România. Acum câteva minute. S-a simțit în 3 țări

ro

09 Jun, 2016 05:37 5376 Marime text
Un seism cu magnitudinea de 4.7 grade s-a produs la 05.05-Ora României, la granița Serbiei cu România, la cinci kilometri adâncime.

Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean cutremurul a avut loc la coordonatele 44.48 N/ 21.71 E la 105 km E de Belgrad și 7 km SE de Turija, ambele din Serbia și 77 km V de Drobeta-Turnu Severin.
La numaicâteva minute de la producerea seismului pe portalul menționat au apărut comentariile celor care l-au simțit.
Astfel unul dintre aceștia spune ca s-a mișcat patul și mobila, altul că ar fi avut o durată de circa 15 secunde.
Potrivit aceleiași surse cutremurul s-a simțit în Serbia, România și Bulgaria. 

UPDATE: 
La numai câteva minute de la producere Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a reevaluat seismul la 4.9 grade și cu hipocentrul la 30 de kilometri adâncime. A urmat o a doua reevaluare și s-a ajuns la concluzia că mișcarea telurică a avut 4.8 grade și s-a produs la doi kilometri adâncime.




 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii