Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:08 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. ACUM. Peste o sută de persoane duse cu autocarele la audieri Acţiune în forţă a DNA în cazul Liviu Dragnea-Referendum

ro

24 Oct, 2014 05:18 2793 Marime text
În această dimineaţă, peste o sută de persoane, bărbaţi, femei şi bătrâni, au fost încărcate în trei autocare şi transportate la Direcţia Naţională Anticoruţie, la Bucureşti, pentru audieri în dosarul Liviu Dragnea-Referendum, a anunţat antena 3, la jurnalul de ştiri de la ora 05.00.

Cele peste o sută de persoane au fost citate ieri şi anunţate că la ora 03.00 se va pleca din comuna Bălteni-judeţul Gorj către Bucureşti.
Cele trei autocare au plecat la ora 06.00 spre Bucureşti.

Reamintim că președinții și membrii din două secții de votare din comuna Bâlteni, care au fost la Referendum, au fost trimiși în judecată alături de Liviu Dragnea și alte zeci de persoane implicate în acest dosar.
Potrivit unui comunicat al DNA, Liviu Dragnea este acuzat de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Din județul Gorj, 13 persoane de la birourile electorale ale secțiilor de votare nr. 147 și 148 din comuna Bâlteni au fost trimise în judecată.

În luna august a anului trecut, imediat după Referendum, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au ajuns și în comuna gorjeană Bâlteni, unde au avut suspiciuni cu privire la eventuale fraude la Referendum.
Aceste suspiciuni s-au confirmat în urma audierilor care s-au făcut și la care au fost luate la întrebări zeci de persoane de satele Moi, Vlăduleni şi Cocoreni.
UPDATE ora 06.00:
Trebuie făcută menţiunea că potrivit România TV peste 140 de persoane au fost chemate, în faţa primrăiei din Gorj, pentru a fi audiate în dosarul Referendumului.
Cele 140 de persoane nu au primit citaţii ci direct mandate de aducere.

UPDATE ora 7.06

Conform România TV, alţi 43 de oameni din judeţul Vrancea sunt aduşi, de asemenea, la audieri, tot în dosarul Referendumului. 81 de persoane au fost citate, dintre care zece au decedat de la Referendum până acum, iar restul nu se pot prezenta din diverse motive, mai spune sursa citată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii