Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:34 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 8 - Numărul morților din clubul Colectiv a crescut la 41! Nouă decese în numai câteva ore!

ro

07 Nov, 2015 10:42 2276 Marime text
În această dimineață, încă doi pacienți au decedat. Ei se aflau internați, la Spitalul de Arși din Capitală. În acest moment, bilanțul decedaților în urma incendiului din Club Colectiv a ajuns la 34.
 
Directorul medical al Spitalului de Arși, Cristian Nițescu, a declarat că unul dintre pacienți a decedat la ora 3,50, iar celălalt la 7,35.
Secretarul de stat Raed Arafat a arătat, într-o declarație televizată, că "încă mai sunt printre pacienţii grav şi critici, dintr-un număr de 84, sunt pacienţi a căror stare se poate deteriora în orice clipă. S-au selectat pacienţi dintre cei grav răniţi, care să fie transferaţi. Sper să reuşim să îi ducem şi să nu apară complicaţii în plus. La un moment dat s-au anunţat 88 de pacienţi. Au mai decedat, dacă nu greşesc, încă cinci. Deci asta înseamnă că încă mai sunt cel puţin 82 de pacienţi critici sau gravi. O parte dintre aceştia au fost deja transferaţi la Bruxelles şi la Rotterdam."


UPDATE 8, ora 21.10: 
 

Pacienții care au pierdut lupta cu viața în această seară au fost internați unul la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi unul la Spitalul Bagdasar Arseni.
 
„Aşa cum am anunţat de la bun început, este perioadă de maximă incidenţă a complicaţiilor majore. La Spitalul de Urgenţă Floreasca am avut de la bun început un grup de şase pacienţi în stare critică. Este vorba de un tânăr şi o tânără, cele două decese de astăzi (sâmbătă n.r.), care erau pe lista celor şase cazuri critice. În cursul după-amiezii de azi, toţi bolnavii internaţi la Spitalul Floreasca au fost evaluaţi de colegi chirurgi plasticieni şi anestezişti. Pacienţii au mărturisit că sunt impresionaţi de calitatea îngrijirii”, a declarat Ioan Lascăr, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, potrivit româniatv.net. 


UPDATE 7, ora 20.57:

În doar căteva minute de la a 40-a victimă anunțată, a venit o altă veste tristă. Încă o persoană a pierdut lupta și a murit. Astfel bilanțul a ajuns la 41 de morți. 



UPDATE 6, ora 20.50:

Încă o persoană rănită în incendiul din clubul Colectiv a decedat la Spitalul Floreasca.

Bilanţul victimelor a ajuns astfel la 40, dintre care doar astăzi au murit opt dintre cei internați de o săptămână cu arsuri grave. 


UPDATE 5, ora 15.20:


Un alt pacient care se afla în comă indusă a murit în urmă cu câteva minute. Pacientul a intrat în stop cardio-respirator. El se afla tot la Spitalul de Arși!

UPDATE4, ora 12.20:

Premierul interimar a mai declarat că 107 persoane spitalizate dintre care 48 sunt în stare critică.
Se derulează în ritm intens pentru a-i prelua în Norvegia şi Finlanda. Cele două avioane SMURD pleacă la Viena astăzi.
Patru răniți în urma incendiului din clubul Colectiv se află în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila", dintre aceștia unul fiind în stare critică, a declarat comandantul unității, Florentina Ioniță Radu.
Potrivit acesteia, în unitatea medicală mai sunt internați zece pacienți. Doi pacienți au fost transferați ieri în unități medicale din străinătate.
În timpul conferinţei de la Guvern, Ungaria şi-a oferit sprijinul, spunând că poate prelua cinci pacienţi. În plus, autorităţile olandeze fac eforturi pentru a trimite cei doi pacienţi morţi acasă. 
La Spitalul de Arşi, mai sunt opt pacienţi intubaţi la terapie Intensivă, starea lor fiind foarte gravă. Directorul Spitalului de Arşi a declarat că în unitatea medicale se mai află şi trei pacienţi pot necesita oricând intubare şi terapie intensivă, trei cu arsuri de intensitate mai mică, care nu necesită o atenţie la fel de mare ca ceilalţi.
Adrian Stănculean, şeful secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul de Arşi, a declarat că se lucrează la foc continuu. Evoluţia cazurilor este foarte greu previzibilă, în opinia sa. Nu se poate spune în acest moment ce se va întâmpla, dar există suporter din partea tuturor. 
 

UPDATE3, ora 12.00:

Un rănit de la Spitalul Floreasca a decedat şi el astăzi. Acesta era în stare critică. Îl chema Adrian Popa. Doi răniţi transportaţi în Olanda au decedat imediat după ce au aterizat pe areoportul din Rotterdam. Bilanţul se ridică acum la 38 de morţi. 
Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a anunțat că Guvernul va elibera sumele necesare transportului răniților în spitalele din străinătate. El nu a fost clar dacă vor fi plătite și cheltuelile aparținătorilor! ”Nu există o constrângere financiară în acest moment”, spune Cîmpeanu.
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că unul dintre răniţii morţi în Olanda a murit în salvare, în drum spre spitalul olandez, iar celălalt la spital, chiar la sosirea în unitatea spitalicească.
Ei se aflau printre cei opt răniţi care trebuiau să fie repartizaţi în trei spitale din Olanda, ei plecând sâmbătă dimineaţa de la Baza Militară Otopeni, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române. Una dintre cele două persoane decedate este o femeie cetăţean italian, rănită în incendiul de la clubul Colectiv.
Ceilalţi răniţi transportaţi la spitalele din străinătate au ajuns cu bine, deocamdată, potrivit lui Arafat. 

UPDATE2, ora 11.25:

Un al treilea pacient declarat decedat dimineaţă este un tânăr în vârstă de 30 de ani. El era internat la Spitalul Universitar.
 

UPDATE1, ora 11.00:

Numărul celor decedaţi ca urmare a incendiului din clubul Colectiv a ajuns în urmă cu câteva minute la 35. O a treia persoană și-a pierdut viața la Spitalul Universitar.
 
De dimineață au decedat două persoane. Unul dintre ei este Ionuț Popescu, un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Focşani, iar celălalt este Daniel Ciobanu, cameramanul pe care Gigi Becali l-a ajutat cu 70.000 de euro.
Băiatul, din Focşani, avea arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului şi se afla de o săptămână în comă indusă.
Potrivit România TV, el murit în timpul unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Universitar. I se puneau grefe de piele şi a făcut stop cardio-respirator. S-a încercat resuscitarea, însă fără succes. Vineri, Ionuţ Popescu se afla la Colectiv alături de iubita lui Monica Tănăsoiu, manager la o firmă de publicitate, care a murit în aceea seară.
Urmează să aflăm cine este a treia persoană decedată. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii