Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:25 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 3 Informaţii importante despre Spitalul Judeţean Constanţa, CMSN şi Regia de Drumuri (galerie foto)

ro

19 Jul, 2016 14:43 4259 Marime text
În aceste momente, are loc o conferinţă de presă ce are drept temă principală Spitalul Judeţean Constanţa. Sunt prezenţi, printre alţii, preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, Claudiu-Iorga Palaz şi Nicolae Manea, liderul Sanitas Constanța.
 
Se precizează că au avut loc întâlniri cu conducerea Spitalului Judeţean şi cu sindicatele. Ţuţuianu spune că Spitalul Judeţean reprezintă o prioritate. Conducerea instituţiei a primit data de 1 septembrie 2016 ca termen limită pentru definitivarea echipei.
 
„CJC este  interesat de activitatea Spitalului Judeţean, urgenţa fiind foarte importantă, mai ales pe timp de vară, când în jur de 600 de persoane se prezintă în weekend, iar dintre acestea 25 % se şi internează”, a spus Cătălin Grasa.

De asemenea, în cadrul conferinţei, se spune că există o criză de anestezice, de care fostul director medical Avram nu avea cunoştinţă. De asemenea, există şi o criză de miorelaxante. În prezent, se efectuează doar urgenţele, iar de săptămâna viitoare, vor fi operaţi şi bolnavii cronici.

În următoarele zile, CJC va numi reprezentanţii din consiliul de administraţie al Spitalului Judeţean.

UPDATE 3, ora 15.17 – Adriana Puşcaş
 

La conferinţă a ajuns şi Adriana Puşcaş, care cere banii pe medicamente. Este vorba despre 11000 de euro!Amintim că Adriana Puşcaş a fost prezentă, în mai, la dezbaterea publică pe tema „Depolitizarea Spitalului Clinic Judeţean «Sf. Apostol Andrei» Constanţa! Împreună pentru un sistem performant!”, campanie iniţiată de ZIUA de Constanţa.

„Am venit din Dubai la această dezbatere. Am avut doi pacienţi internaţi la Spitalul Judeţean în 2013 şi 2014. Fratele meu a ajuns la Cardiologie după un stop cardiac. SMURD-ul l-a preluat cu puls, dar cred că a fost o lipsă de comunicare între SMURD şi aparţinător. Am consultat nouă medici. Fratele meu a stat în comă, apoi, după nouă luni, s-a întors la serviciu. După trei zile a făcut iar un stop cardiac. A stat un an în stare vegetativă, la Terapie intensivă. Fratele a fost pus pe un pat lângă un geam deschis, cu o pungă de gheaţă pe abdomen. Am avut un şoc. Problema e că nimeni nu îmi spunea nimic. Am decis să-l transfer la Bucureşti. În momentul în care medicul ATI mi-a zis că i-au scos doi dinţi ca să-i poată pune un tub de oxigen, am fost şocată. Insistam să-l transfer la Bucureşti, la Floreasca. Între timp, fratele meu a fost detubat. A fost intubat din nou! De o infirmieră! La Floreasca, când a fost detubat, s-a descoperit că mai avea un dinte. Avea escare pe coloana din cauza pamperşilor schimbaţi rar. Problema mea a fost lipsa de comunicare cu personalul medical“, ne spunea atunci Adriana Puşcaş.


Citeşte şi Campania ZIUA de Constanţa „Depolitizarea Spitalului Clinic Judeţean” şi-a atins ţinta. Informaţii desecretizate şi manager desemnat prin concurs (galerie foto+video)​

UPDATE 2, ora 14.51 - Regia de Drumuri
 
Acum, se discută despre Regia de Drumuri. „Am avut întâlnire cu administratorul judiciar, care are sprijinul nostru. Avem posibilitatea de a eficientiza această regie, aşteptăm un plan de reorganizare. Această regie se poate salva din surse proprii”, declară Ţuţuianu.
 
De asemenea, s-a anunţat că Virgil Stan, actualul administrator specil, deoarece nu a oferit rezultatul scontat, va fi schimbat.

UPDATE 1, ora 14.47 - Situaţia de la CMSN

În aceste momente, se discută despre situaţia de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (CMSN) din Constanța, unde, ieri, Adrian Bîlbă şi-a înaintat demisia. 

„Mi-a cerut rezilierea contractului de manager”, spune preşedintele CJC. „Aş dori ca la conducere să vină un manager bun şi aş dori ca Bîlbă să rămână în cadrul Complexului”, mai spune Ţuţuianu. În locul lui Bîlbă va fi numită interimar o persoană de la CJC.

Citeşte şi „Prieteneşte”, i s-a explicat că are nişte lipsuri: Bîlbă dă conducerea Complexului Muzeal Constanţa pentru o carieră ştiinţifică

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii