Unul dintre evazioniştii cu alcool cercetaţi de DIICOT Galaţi, vizat şi de poliţiştii din Constanţa
Unul dintre evazioniştii cu alcool cercetaţi de DIICOT Galaţi, vizat şi de poliţiştii din Constanţa
22 Oct, 2014 12:54
ZIUA de Constanta
2069
Marime text



Percheziţiile de la Constanţa au fost efectuate la sediile sociale declarate şi la punctele de lucru aparţinând unor societăţi comerciale specializate în producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice spirtoase şi nespirtoase, precum şi la domiciliile mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală.
Activitatea s-a desfăşurat într-un dosar aflat în instrumentarea poliţiştilor SIF din luna aprilie 2014, când aceştia s-au sesizat din oficiu de acte de evaziune fiscală efectuate de către un administrator al unei societăţi comerciale din Constanţa.
Administratorul, un bărbat de 45 de ani, unul dintre cei doi constănţeni vizaţi şi de DIICOT Galaţi, în cursul anului 2014, ar fi contrafăcut băuturi alcoolice (vin), pe care ulterior l-ar fi comercializat, veniturile obţinute nefiind evidenţiate în actele financiar contabile, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul consolidat al statului.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor documente de evidenţă contabilă, extracontabilă, tehnică IT, şi 6.000 lei. De asemenea, au fost conduse la sediu IPJ Constanta pentru audieri 38 de persoane. Totodată, poliţiştii au identificat 3.860 de litrii de vin, produse ce au fost sigilate în vederea efectuării analizelor de laborator.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii