Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unde se fac reduceri maxime in Bugetul Local

ro

15 Jan, 2010 17:55 1713 Marime text

buget_des.jpgÎn Mamaia, anul acesta nu se mai face nimic

Anul acesta , cei care sunt la prima căsătorie nu vor mai primi bunuri de uz casnic, astfel făcându-se o economie la buget de 37 de miliarde de lei vechi. Cei care împlinesc 80 de ani vor primi mai putini bani. Suma s-a micşorat de la 500 la 300, economia la buget fiind de 6 miliarde de lei vechi. Nu se vor mai da ghiozdane şi rechizite pentru preşcolari şi şcolari, realizându-se o economie de 9,5 miliarde. Nu se vor mai finanţa niciun spectacol şi niciun un festival, economia realizată fiind de 100 de miliarde de lei vechi. Nu se vor mai acorda de 12 ori pe an pachete pentru pensionarii cu pensia până în 800 de lei, ci doar de 8 ori, făcându-se o economie de 60 de miliarde de lei. Sportul constănţean nu va mai fi subvenţionat de la Bugetul Local, economia astfel făcută fiind de 60 de miliarde de lei vechi. Nu se vor mai face cluburi de pensionari, iar pentru cele existente se vor reduce din cheltuieli pentru cafea, ceai, şi vor fi oferite doar vinerea, sâmbăta şi duminica. Economia astfel obţinută va fi de 4 miliarde de lei vechi. Abonamentele studenţilor nu se vor mai subvenţiona, Bugetul Local economisind astfel 10 miliarde de lei vechi. De la Gospodărire Comunală s-au tăiat 30 de miliarde de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii