Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:23 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un şef de secţie ATI a fost găsit incompatibil

ro

10 May, 2016 13:14 1433 Marime text
Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că Lucian Băilă s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 noiembrie 2011 – 31 octombrie 2014, întrucât a exercitat simultan, funcțiile de Șef al Secției Anestezie Terapie Intensivă (ATI) în cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș și administrator al SC Medconsult SRL și al SC Alxmedconsult SRL.
 
Persoana evaluată a încălcat, astfel, atât dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare până la data de 31.08.2015), potrivit cãruia „Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: […] exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”, cât și dispozițiile art. 185, alin. (15) din același act normativ, potrivit cãruia „Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b), c) şi d) referitoare la incompatibilităţi (…) se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice”.
 
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Lucian Băilă a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
 
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară si se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnitătii, functiei sau activitătii respective […]”.
 
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii