Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:19 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un secretar-şef la o școală generală și un ecoomist, trimiși în judecată de DNA

ro

25 Apr, 2016 14:42 668 Marime text
 
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatei C.A.D., secretar-şef la o școală generală din Craiova, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, o infracţiune de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale) și două infracţiuni de înşelăciune în formă calificată.

De asemenea, a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei A.A.E., economist, cu pentru săvârșirea unei infracţiuni de dare de mită.

 Astfel, la nivelul Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, în perioada decembrie 2015 – februarie 2016, au fost înregistrate denunţurile mai multor persoane prin care sesizau faptul că, în perioada 2015 – 2016, C.A.D., secretară la o școală generală din Craiova, a pretins şi primit sume de bani cuprinse între 1000 lei şi 15.000 euro pentru a le facilita angajarea la diverse instituţii publice din Craiova sau transferul între diferite unități de învățământ, după cum urmeză:

-           C.A.D., în vara anului 2011, a pretins şi primit de la o persoană, suma de 400 euro, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra unui inspector şcolar din cadrul I.Ş.J. Dolj, pe care a promis că îl poate determina să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a o transfera pe fiica acesteia la altă unitate de învățământ chiar înainte de începerea anului şcolar;
-           în perioada iulie-august 2015, C.A.D. a pretins şi primit de la un denunțător suma de 1.500 lei, lăsându-l să creadă că are influenţă atât asupra directorului unei unităţi şcolare din Craiova, cât şi asupra unui inspector al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, pe care îi poate determina îl angajeze pe postul de muncitor întreţinere scos la concurs;
-           în perioada iulie - august 2015, în calitate de membră a comisiei de examinare pentru ocuparea prin concurs a unui post de secretar la un colegiu din Craiova, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, C.A.D. a pretins şi primit de la o denunţătoare suma de 2.000 lei, de la altă denunțătoare 2.500 de lei, iar de la inculpata A.A.E. suma de 3.000 de lei, pentru a îndeplini un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv atribuirea unui punctaj care să le asigure candidatelor angajarea pe postul de secretar scos la concurs, indiferent de cunoştinţele deţinute şi de conţinutul lucrărilor. În ultima situație, fapta comisă întrunește elementele infracțiunii de dare de mită;
-           la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie 2015, C.A.D. a indus în eroare o persoană prin folosirea de calităţi mincinoase (a pretins că este angajat al I.Ş.J. Dolj) şi prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că are influenţă asupra directorului unui spital din Craiova, pe care îl poate determina să o angajeze pe fiica sa pe un post de medic rezident ginecolog la spitalul pe care îl conduce. De asemenea, C.A.D. i-a promis persoanei că va interveni pentru ca fiica sa să obţină la rezidenţiat un punctaj ce îi va asigura ocuparea unui post pe specializarea ginecologie. În schimbul acestor servicii, persoana respectivă i-a remis efectiv lui C.A.D. suma de 7.500 euro;
-           C.A.D., în perioada iunie-iulie 2015, pretinzând că este şefă a unei comisii de examinare, delegată de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, a indus în eroare o persoană prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că îl poate angaja pe fiul său pe un post de mecanic întreţinere la o şcoală din Craiova, iar în schimb a primit suma de 1.500 de lei;
-           în vara anului 2015, C.A.D. a indus în eroare o persoană, pretinzând că îi poate facilita transferul locului de muncă la o altă şcoală, în condiţiile în care astfel de sarcini nu intrau în atribuţiile sale de serviciu. În schimb, persoana i-a remis suma de 800 de lei din totalul de 1.500 de lei pretinşi.

Ofițerii S.J.A. Dolj au fot delegați să efectueze diverse activități procedurale în cauză în vederea întocmirii materialului probator.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii