Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un poliţist local a fost lovit intenţionat cu maşina de un primar

ro

13 May, 2015 14:59 1592 Marime text
 
Un șofer a lovit intenționat cu mașina un polițist local din Pitești care îl oprise pentru că intrase pe contrasens pe o stradă. Potrivit unor surse, citate de B1 TV, șoferul recalcitrant este primarul comunei argeşene Miceşti, Dumitru Voicu.

Un poliţist local aflat în timpul serviciului a oprit, pe o stradă cu sens unic ce duce spre parcarea Primăriei Piteşti, un şofer care intrase pe contrasens. Poliţistul i-a cerut şoferului să se legitimeze, însă acesta a refuzat şi a devenit recalcitrant. În momentul în care poliţistul a încercat să acceseze baza de date pentru a stabili identitatea proprietarului maşinii, şoferul a băgat în marşarier şi l-a acroşat pe agent, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţie Locale Piteşti, Bogdan Aristănţoiu, scrie B1 TV.

Agentul a fost transportat la Spitalul Judeţean Piteşti, unde medicii au stabilit că avea leziuni la un genunchi.

În acest caz a fost deschis un dosar penal, iar surse din Poliţie spun că este posibil ca primarul să fie cercetat pentru ultraj.



Sursa: B1 TV
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii