Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:39 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un cameraman s-a trezit cu pistolul în piept în timp ce filma descinderile poliţiştilor din Timişoara

ro

10 Feb, 2016 11:05 2776 Marime text
 
În această dimineaţă, au avut lo âc o operaţiune antidrog de proporţii a poliţiştilor de la „Crimă Organizată” Timişoara, aceştia percheziţionând în 42 de locaţii din Timiş, Caraş Severin şi Arad. Ancheta DIICOT a monitorizat o grupare care a alimentat cu droguri sintetice şi cannabis consumatorii din vestul ţării. Nucleul este format din cinci bărbaţi, toţi având condamnări pentru trafic de droguri. Aceştia au vândut orice era nevoie pe piaţă de la amfetamină, pentadrină sau MDMA până la cannabis sau cocaină. Poliţiştii urmează să aducă la audieri 38 de persoane, traficanţi şi consumatori de droguri, la sediul DIICOT Timişoara, potrivit pressalert.ro.  
 
Un incident extrem de grav a avut loc în timpul uneia dintre descinderi. Când se intra în locuinţa unuia dintre suspecţi, unul dintre poliţiştii de la “Crimă Organizată” a făcut un gest incredibil. În timp ce mascaţii de la Serviciul pentru Operaţiuni Speciale săreau gardul cu lanternele de pe căşti pornite, ofiţerul s-a întors brusc spre cameramanul unei televiziuni centrale, care era pe stradă, şi i-a cerut să oprească lampa de pe cameră. Imediat, a fost oprită lumina şi camera lăsată în jos. Trebuie precizat că jurnaliştilor nu li s-a spus că s-a stabilit vreun perimetru de securitate, cea mai bună dovadă fiind că luptătorii din trupele speciale au descs fără probleme, jurnaliştii aflându-se din primul moment în spatele dispozitivului poliţienesc. Cu toate acestea, ofiţerul a scos pistol din toc şi i l-a pus cameramanului în piept, cerându-i să se pună pe jos. Deşi jurnalistul nu era un pericol pentru nimeni, a fost ţinut la pământ câteva zeci de secunde şi ameninţat cu arma. Doar când a apărut colega acestuia, poliţistul l-a eliberat. Ulterior, când cameramanul filma percheziiţiile din curte tot de pe domeniul public, poliţistul a venit din spate şi l-a lovit cu cotul din spate, spunându-i “nu te-ai potolit?”. Ulterior, explicaţiile au fost că totul s-a petrecut pe fondul stresului din timpul operaţiunii, deoarece suspectul căutat era considerat unul extrem de periculos, conform aceleiași surse. 

Sursa foto: pressalert.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii