Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:37 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un alpinist român a murit în Mont Blanc. Acesta a căzut aproximativ 600 de metri

ro

15 Sep, 2017 20:55 422 Marime text
Un alpinist român în vârstă de 38 de ani a murit, vineri, după o cădere de peste 600 de metri produsă în timp ce cobora de pe Mont Blanc, pe care tocmai îl escaladase în condiții de iarnă, au anunțat salvatorii, citați de AFP și Agerpres.ro.  
 

"El cobora de pe Mont Blanc, pe care îl escaladase împreună cu o altă persoană", a declarat pentru AFP locotenentul Pelisson, din cadrul Plutonului de jandarmerie de munte de la Chamonix. El a precizat că alpinistul a căzut de la peste 600 de metri de pe Dome du Gouter, unul dintre punctele traseului clasic de ascensiune, și că trupul a ajuns într-o crevasă.

 
Alarma a fost dată de un ghid care se afla în refugiul de pe vârful Gouter și care l-a văzut căzând. Trupul neînsuflețit al românului a fost scos din crevasă și adus în vale, în timp ce autoritățile consulare au fost anunțate.
 
Sursa foto: Google Maps
Sursa text: Agerpres.ro.  

Ti-a placut articolul?

Comentarii