Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:29 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultima şedinţă de Guvern din acest an

ro

30 Dec, 2015 08:08 1466 Marime text


Guvernul se întrunește, miercuri, în ultima ședință din acest an, urmând să discute proiectul de hotărâre privind creșterea salariului minim de la 1.050 lei la 1.250 lei începând din 1 mai 2016.

Reprezentanții Guvernului și ai sindicatelor au avut, luni și marți, discuții în cadrul Consiliul Național Tripartit și, respectiv, în Consiliul Economic și Social, pe tema creșterii salariului minim, existând un dezacord între cele două părți.

Sindicatele au dorit ca această creștere de până la 1.200 lei să fie de la 1 ianuarie, iar Guvernul a susținut să se facă de la 1 mai. În urma discuțiilor, Ministerul Muncii a înaintat un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede creșterea salariului minim de la 1.050 lei la 1.250 lei, începând cu data de 1 mai 2016.

Ministerul Muncii a precizat, într-un comunicat remis AGERPRES, că efortul bugetar suplimentar suportat de angajator ar urma să fie de 1.015 lei/salariat, aferent celor șapte luni de anul viitor, iar numărul de beneficiari ai creșterii salariului minim este de 1.131.686 persoane, din care 1.092.364 în sectorul concurențial și 39.322 în sectorul bugetar.

"Se estimează totodată că majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creșterii economice, prin stimularea ocupării și reducerea muncii la negru, asupra mediului de afaceri: majorarea salariului minim la 1.250 lei va conduce la un efort financiar suplimentar suportat de angajator de 1.015 lei/salariat, aferent celor șapte luni din anul 2016, din punct de vedere social: proiectul de hotărâre are un impact social important, asigurând creșterea nivelului de trai și reducerea decalajelor sociale, salariul minim lunar net al unui salariat care nu are persoane în întreținere crescând de la 777 lei la 917 lei", se menționează în comunicat.

Potrivit reprezentanților Ministerului Muncii, majorarea salariului minim urmărește îmbunătățirea ponderii acestuia în salariul mediu, astfel încât raportul dintre aceste două salarii să se apropie de 60%, procent regăsit în țările dezvoltate din Uniunea Europeană. Ponderea salariului minim brut pe țară garantat în plată în salariul mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 39,16% în anul 2014, respectiv 43,48% în 2015 și 46,62 % în 2016.

Decizia privind majorarea salariului minim la 1.250 lei, din 1 mai, a fost luată după dezbaterile din Consiliul Național Tripartit (CNT), la care au participat luni seara, la sediul Ministerului Muncii, reprezentanți ai Guvernului și lideri ai confederațiilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național. Reprezentanții confederațiilor sindicale au propus creșterea salariului minim pe economie, pentru un timp normal de lucru de opt ore pe zi, la 1.200 de lei, începând cu 1 ianuarie 2016. Inițial, confederațiile patronale au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 1.200 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2016, cu condiția blocării impozitării noului salariu minim la nivelul de 1.050 lei.

sursa: www.agerpres.ro


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii