Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ucraina acuză România că încearcă să îi reducă participarea în Strategia Dunării

ro

22 Feb, 2011 17:42 898 Marime text

Săptămâna trecută, Parlamentul European a solicitat într-o rezoluţie paşi concreţi şi un program de implementare privind Strategia UE pentru regiunea Dunării, care să fie adoptat de statele membre până în iunie.

Administraţia Regională de Stat din Odesa acuză România că încearcă să reducă participarea Ucrainei la proiectele din cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării, în detrimentul intereselor blocului european, relatează Kyiv Post.

Administraţia Regională de Stat din Odesa a cerut grupului din PE al Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor să ssţină interesele Ucrainei în relaţiile cu România, inclusiv în ceea ce priveşte implementarea Strategiei pentru regiunea Dunării.

Vicepreşedintele administraţiei, Liudmila Varrava, a declarat luni, în cursul unei întâlniri cu vicepreşedintele PE, Hannes Swoboda, că Strategia Dunării include mai multe proiecte în care este implicată Ucraina.

România este interesată să reducă participarea Kievului la acestei proiecte, deşi o participare eficientă a fostei republici sovietice ar fi în beneficiul întregii UE, a spus ea.

În replică, Swoboda a dat asigurări că va încerca să ajute regiunea Odesa şi Ucraina. El a subliniat că un rol semnificativ în cooperarea UE-Ucraina îl are stabilitatea politică şi dorinţa Kievului de a lucra cu investitori străini în condiţii transparente.

Săptămâna trecută, Parlamentul European a solicitat într-o rezoluţie paşi concreţi şi un program de implementare privind Strategia UE pentru regiunea Dunării, care să fie adoptat de statele membre până în iunie.

Membrii PE consideră Strategia pentru regiunea Dunării o şansă unică pentru stimularea cooperării transnaţionale şi pentru a determina o dezvoltare economică şi culturală sustenabilă în centrul şi estul Europei, în beneficiul a 115 milioane de cetăţeni.

Având în vedere că regiunea Dunării cuprinde 14 state membre UE şi state din vecinătatea imediată, eurodeputaţii solicită o abordare macroregională a acestei regiuni, considerând că aceasta ar putea crea o nouă dinamică, informează un comunicat al PE.

Membrii Parlamentului European consideră că, dacă sunt implicaţi toţi actorii, inclusiv societatea civilă, Strategia pentru regiunea Dunării ar putea determina o mai bună coordonare şi finanţare a proiectelor cofinanţate de UE în regiunile din vecinătate, a cooperării la mai multe niveluri şi investiţii strategice, mai arată rezoluţia adoptată joi de PE. În plus, Strategia ar putea "avea o contribuţie semnificativă la depăşirea vechilor diviziuni ale continentului, concretizând astfel integrarea UE", se menţionează în textul PE. Strategia reprezintă, în opinia eurodeputaţilor, " o ocazie excelentă pentru întreaga Uniune de a-şi dezvolta cooperarea politică şi economică cu Balcanii".

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii