Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:35 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de spectatori, emoţie şi aplauze Turneul „Lacul Lebedelor”, încheiat cu succes (galerie foto)

ro

15 Mar, 2015 11:09 1241 Marime text
1.200 km parcurşi, repetiţii, pregătiri, trei ore de spectacol şi multe aplauze. Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" Constanţa şi Asociaţia Culturală SpectacolArt au realizat cu succes un turneu cu spectacolul „Lacul Lebedelor", de P.I. Ceaikovski, în oraşele Galaţi, Bacău şi Iaşi.
 
Spectacolul a avut loc în perioada 9-11 martie şi a fost însoțit de mesajul campaniei de susținere a balerinului Bogdan George Nicula: Arta poate fi salvată doar prin salvarea celor care o fac o posibilă. Scopul demersului comun a fost colectarea de fonduri necesare tratamentului (ASL) de care acesta are nevoie.
 
Asociația Culturală SpectacolArt, în calitatea sa de organizator și promotor al evenimentului, mulțumește tuturor celor care au făcut posibil acest regal coregrafic: Ansamblului Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" Constanţa, cu o prestație impecabilă, precum şi publicului din cele trei orașe care a răspuns invitației.
 
„Pe parcursul celor trei zile de turneu, timpul a avut o cadență alertă, dar chiar și în aceste condiții, am identificat cu bucurie un public special, interesat de provocări artistice dintr-un  registru clasic. Acest fapt ne încurajează pentru realizarea de noi și interesante oferte de turnee și spectacole”, se precizează într-un comunicat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii