Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:10 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea Primul document epigrafic din ultimii 21 de ani, descoperit la Noviodunum

ro

11 Aug, 2016 12:14 3229 Marime text
Arheologii Institutului de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) „Gavrilă Simion“ din Tulcea au descoperit primul document epigrafic din ultimii 21 de ani de cercetări efectuate în cetatea Noviodunum, orașul Isaccea, evenimentul înregistrat la finele săptămânii trecute fiind considerat „de excepție“.
 
Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, descoperirea a fost făcută pe fondul scăderii cotelor Dunării, inscripția reprezentând o bornă miliară (o piatră care marchează distanța dintre două localități din Imperiul Roman, n.red.) fiind datată între anii 317 și 324, în timpul domniei comune a împăraților Constantin și Licinius.
 
„Inscripția reprezintă primul document epigrafic descoperit la Cetatea Noviodunum în cei 21 de ani de când au fost reluate cercetările arheologice“, se arată în sursa citată.
 
Potrivit profesorului universitar doctor Lucrețiu Bîrliba de la Universitatea 'Al. I.Cuza', Iași, care a văzut inscripția, borna constituie un element dintr-un program vast de refacere și reparare a drumurilor din Imperiul Roman început sub Dioclețian, program care a inclus și provincia Scythia, în prezent Dobrogea.
 
Stâlpul miliar, cu o înălțime de 1,4 metri, care conține inscripția în limba latină, a fost scos din aluviunile de pe malul Dunării de arheologii tulceni cu sprijinul Primăriei orașului Isaccea.
 
Cetatea romano-bizantină Noviodunum a fost ridicată pe o veche așezare getică și avea rol militar, strategic și economic, dezvoltarea acesteia ducând la acordarea statutului de "municipium" la finele secolului al II-lea.
 
Noviodunum a fost sediul unor detașamente din legiunile cantonate în Dobrogea și principala stație a flotei romane Classis Flavia Moesica ce controla cursul inferior al Dunării și malurile de nord și de vest ale Mării Negre. Cetatea s-a dezvoltat în etape, până la cucerirea otomană din 1420, aceste etape fiind întrerupte de atacurile pecenegilor, uzilor și cumanilor, în secolul al XI-lea, dar și de cele ale tătarilor din secolul al XIII-lea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii