Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Trimitere în judecată a primarului municipiului Beiuș

ro

10 Mar, 2015 19:06 1629 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată:

în stare de arest preventiv, a inculpatului DOMOCOŞ ADRIAN NICOLAE, primar al municipiului Beiuş, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită (2 infracțiuni),
- abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul (4 infracțiuni),
- fals intelectual (2 infracțiuni), din care una în formă continuată (3 acte materiale),
- efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de primar, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
- deţinerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării,
-  deţinerea fără drept a muniţiilor.

sub control judiciar, a inculpatului CONSTANTIN MIRCEA OVIDIU MIHĂILĂ, administrator al Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică Oradea, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- dare de mită,
    - complicitate la abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul,
- fals în declaraţii.

în stare de libertate a inculpaților:

BERCEA VIRGIL, episcop al Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
    -  dare de mită,
    - complicitate la abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul.

IAMBOR STELA EMILIA, contabil şef al Episcopiei Române Unite cu Roma Greco Catolică Oradea, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul,
- fals în declaraţii.

BLAGA DOINA DANIELA și MORGOVAN NELU FLORIN funcţionari publici în cadrul Biroului Impozite şi Taxe din Primăria municipiului Beiuş, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul.

     UŞVAT IOAN, şef Compartiment urbanism în cadrul Primăriei municipiului Beiuş, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul (2 infracțiuni),
- fals intelectual, în formă continuată (două acte materiale),
- fals intelectual, în formă continuată (trei acte materiale).

          MATEAŞ VIOREL, secretar al Primăriei municipiului Beiuş, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
-   abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul (2 infracțiuni),
        -  fals intelectual (2 infracțiuni), din care una în formă continuată (trei acte materiale),
-   instigare la fals intelectual.

        BUNEA GEORGE LAURENŢIU, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
        - participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul,
-  fals în declaraţii.

PETRUŢ DANIELA CRINA, auditor în cadrul Primăriei municipiului Beiuş, la data săvârșirii faptei, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

   În perioada 2011-2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al mun. Beiuş, a pretins și primit de la o persoană din conducerea Bisericii Greco-Catolice Beiuş, un imobil, proprietatea bisericii, cu titlu de concesiune pentru o perioadă de 29 ani, în favoarea societății comerciale SC Alge Dom Com SRL Beiuș.
Pentru acest „serviciu”, inculpatul a promis că va ajuta şi va susţine interesele bisericii greco-catolice pe raza sa de competenţă, în sensul că:
- îi va asigura protecţie şi o va favoriza, prin neîndeplinirea atribuţiilor de primar,
- va sprijini biserica greco-catolică să beneficieze în continuare de scutiri de impozite pentru clădirile proprietatea unităţii de cult, situate pe raza Mun. Beiuş,
- nu va aplica sancţiuni contravenţionale pentru faţadele deteriorate ale clădirilor proprietatea acesteia.

   În perioada iunie-august 2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al mun. Beiuş, a pretins și primit de la reprezentanţii Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea, inculpaţii Bercea Virgil şi Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, un imobil, proprietatea bisericii, printr-un contract de parteneriat pe o perioadă de 25+5 ani, în favoarea aceleiași societăți comerciale pe care o controla.
   De data aceasta, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, pe lângă faptul că trebuia să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul arătat mai sus, a promis că va elibera o autorizaţie de funcţionare pentru un magazin de comercializare a peştelui, aflat în proprietatea episcopiei.

       În perioada 2009 – 2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae împreună cu inculpații Blaga Doina Daniela și Morgovan Nelu-Florin nu  au întreprins niciun demers pentru impozitarea şi impunerea din oficiu a clădirilor aflate în proprietatea bisericii greco-catolice, pe raza municipiului Beiuş, cunoscând că sunt folosite de proprietar pentru a desfăşura activităţi economice.
  În acest sens, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae nu a dispus niciun control sau inspecţie fiscală, iar ceilalți doi funcționari nu au solicitat niciodată acest lucru, cauzând astfel Primăriei municipiului Beiuş o pagubă de 329. 231 lei concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru biserica greco-catolică. La momentul solicitării reprezentanţilor bisericii greco-catolice de a li se elibera certificate fiscale aferente situaţiei fiscale ale imobilelor deţinute în proprietate, inculpaţii au creat poziţii ale respectivelor imobile în baza de date a Primăriei mun. Beiuş – Biroul Impozite şi Taxe, fără a avea depuse în acest sens înscrisuri aferente (CF, contracte, acte de proprietate, declaraţii fiscale).
În aceeași perioadă, în urma înţelegerii infracţionale cu reprezentanţii primăriei, inculpații Bercea Virgil şi Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, beneficiind de ajutorul inculpatei Iambor Stela Emilia, în calitate de reprezentanți ai bisericii greco-catolice, nu au întreprins măsuri pentru a întocmi și depune la Primăria municipiului Beiuş declaraţiile fiscale aferente clădirilor aflate în proprietatea bisericii, folosite pentru desfăşurarea de activităţi economice, cu toate că unitatea de cult încasase în perioada 2009-2014 aproximativ 1.200.000 lei din închirierea celor 51 spaţii comerciale şi locative deţinute pe raza mun. Beiuş.
La data de 05 decembrie 2013, inculpatul Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, în calitate de administrator al Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea, pentru ca biserica greco-catolică să beneficieze în continuare de scutiri de impozite, a depus la Biroul de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei municipiului Beiuş, o declaraţie fiscală pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice, aferentă unui singur apartament situat în mun. Beiuş (deşi deţineau în proprietate 51 spaţii), prin care a declarat necorespunzător adevărului faptul că spaţiul locativ în cauză nu este folosit pentru desfăşurarea de activităţi economice, deși această clădire era închiriată contra sumei de 180 lei/lună, chiar de inculpatul în cauză. Declarația respectivă a fost întocmită împreună cu inculpata Iambor Stela Emilia.
  În perioada 2012 – 2014, în urma înţelegerii infracţionale cu reprezentanţii bisericii greco-catolice, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al municipiului Beiuş, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a permis ca magazinul de comercializare a peştelui, proprietatea Episcopiei Române Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea, să funcţioneze fără autorizaţie eliberată de Primăria municipiului Beiuş, creând astfel o pagubă instituției publice în cuantum de 420 lei concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru biserica greco-catolică.
La datele de 18 iunie respectiv 28 noiembrie 2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al municipiului Beiuș, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a semnat şi eliberat, în favoarea SC Alge Dom Com SRL, două autorizaţii de construcție cu nerespectarea prevederilor legale, pentru a justifica lucrări care fuseseră deja executate la imobilul primit mită de primar aflat în zona de protecţie a monumentului „Fosta şcoală civilă medie greco-catolică de fete şi internatul pavelian de fete” și pentru a justifica respectarea formală a legislației specifice din domeniul construcţiilor. Aceste documente au fost semnate și de inculpaţii Mateaș Viorel, în calitate de secretar al Primăriei mun. Beiuş şi Uşvat Ioan, în calitate de şef Compartiment Urbanism, care au cunoscut faptul că documentele respective fuseseră emise fără respectarea prevederilor legale.
De asemenea, inculpaţii aveau cunoştinţă de faptul că autorizaţiile au la bază documente false şi constatări nereale (note de constatare şi certificate de urbanism), prin aceasta cauzând o vătămare intereselor legitime ale Primăriei municipiului Beiuş şi obţinând un folos necuvenit pentru SC Alge Dom Com SRL.
Notele de constatare și certificatele de urbanism respective, care atestau fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului au fost întocmite de inculpatul Uşvat Ioan, fiind certificate prin semnătură de către inculpații Domocoş Adrian Nicolae și Mateaş Viorel.
În cazul notei de constatare întocmită în data de 10 iunie 2014, inculpatul Uşvat Ioan a fost determinat de secretarul Primăriei municipiului Beiuș să ateste în cuprinsul ei împrejurări necorespunzătoare adevărului, cunoscând că la imobilul în cauză fuseseră deja executate lucrări.
La data de 07 noiembrie 2014 inculpatul Bunea George Laurenţiu a întocmit și depus la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor documentaţia aferentă proiectului „Reabilitare acoperiş şi faţade” în vederea eliberării avizului pentru autorizarea executării lucrărilor la clădirea mai sus precizată, ocazie cu care a declarat necorespunzător adevărului faptul că lucrările la imobilul în cauză nu erau începute sau efectuate şi documentaţia corespundea realităţii, în condiţiile în care lucrările se aflau în fază de execuţie încă din luna mai 2014.
La data de 19 noiembrie 2014, pe baza acestor documente false (care se refereau la autorizarea executării lucrărilor şi nu la intrarea în legalitate a construcţiei), inculpatul Bunea George Laurenţiu a determinat cu intenţie reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor să elibereze avizul favorabil pentru beneficiarul SC Alge Dom Com SRL.
În perioada 2011-2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae a reprezentat în fapt SC Alge Dom Com SRL Beiuș, desfășurând activităţi şi operaţiuni financiare realizate ca acte de comerţ, specifice funcţiei de administrator de fapt al unei societăți comerciale, incompatibilă cu funcţia de primar.
   Astfel, fiind singurul factor decizional al societăţii în cauză, acesta a negociat în numele firmei, a încheiat şi semnat contracte, a achiziţionat marfă, a achitat sume de bani aferente, a facturat serviciile prestate şi a retras sume de bani din conturile bancare ale societăţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
   La data de 17 septembrie 2014, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuința inculpatului Domocoş Adrian Nicolae, organele de urmărire penală au identificat şi ridicat o arma cu aer comprimat, neletală din categoria celor supuse autorizării, de fabricație chinezească, fără serie de identificare, calibru 4,5 mm, aflată în stare de funcţionare și o cantitate de muniţie, compusă din: 412 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 12, 133 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 20, 25 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 16, 8 cartuşe cu glonţ calibru 308Win, 291 proiectile calibru 4,5 mm, toate aflate în stare de funcţionare, deţinute de inculpat fără drept.
La data de 24 septembrie 2014, inculpata Petruţ Daniela Crina, cu ocazia audierii sale de către procurorii anticorupție a susținut în mod mincinos că nu cunoaște niciunul dintre aspectele prezentate mai sus.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor Domocoş Adrian Nicolae, Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, Iambor Stela Emilia, Blaga Doina Daniela și Morgovan Nelu Florin.

   În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin tehnic din partea Serviciului Român de Informații - Direcția Județeană de Informații Bihor.

   Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Oradea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

   Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii