Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:00 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Galaţi a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Nati Meir

ro

06 Apr, 2011 14:32 1097 Marime text

Tribunalul Galaţi a admis cererea de eliberare condiţionată a fostului deputat Nati Meir, condamnat la şapte ani de închisoare pentru înşelăciune, însă decizia instanţei nu este definitivă, anunţă Mediafax.

Judecătorii au decis să înlocuiască măsura arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea. Fostul candidat la preşedinţia României, Nati Meir va mai rămâne însă în penitenciar cel puţin 24 de ore, termenul legal pentru depunerea unui eventual recurs al procurorilor.

Fostul parlamentar Nati Meir a fost condamnat în octombrie 2010 la şapte ani de închisoare cu executare, în al doilea dosar de înşelăciune, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti l-a trimis în judecată, în februarie 2010, pe fostul deputat PRM Nati Meir în dosarul în care acesta este acuzat că a înşelat mai multe persoane, folosindu-se de calitatea sa de fost parlamentar şi candidat la preşedinţia României.

Sursa:realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii