Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trenul regal a sosit în Gara din Sinaia, zeci de persoane, la coadă pentru a-l vizita

ro

30 Nov, 2016 19:50 3398 Marime text
Trenul regal, în care s-au aflat membri ai Casei Regale Române, a sosit în această după-amiază în Gara Regală din stațiunea prahoveană Sinaia, evenimentul marcând începutul călătoriei garniturii cu ocazia zilei de 1 Decembrie, informează Agerpres.

Principesa moștenitoare Margareta, principele Radu și principesa Maria, dar și membri ai familiei regale din Bulgaria au sosit cu trenul regal la Sinaia, garnitura urmând să ajungă joi la Sibiu. Potrivit Casei Regale, călătoria din acest an a trenului regal este dedicată aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României și promulgării Constituției din 1866.

Membrii celor două familii regale au fost întâmpinați din Gara din Sinaia de zeci de persoane de toate vârstele, inclusiv copii, unele dintre ele purtând stegulețe tricolore, dar și însemne ale Casei Regale și portrete ale membrilor acesteia.

Ceremonialul din Gara Sinaia a inclus intonarea Imnului de stat și intonarea Imnului regal, dar și a marșului "Carol I", precum și "Luarea Plevnei".

Pe lângă zecile de iubitori ai Casei Regale, în Gara din Sinaia s-au aflat și reprezentanți ai autorităților locale care i-au întâmpinat pe membrii familiei regale. După scurtul ceremonial, aceștia din urmă s-au retras, iar trenul a rămas pentru o perioadă la dispoziția publicului pentru vizitare.

Astfel, zeci de persoane, inclusiv copii, stau la coadă în Gara din Sinaia pentru a vizita garnitura regală, care, conform programului oficial, va pleca joi din stațiune, urmând să oprească la Bușteni, dar și în alte puncte, destinația finală fiind Gara din Sibiu.


Sursa foto: metropotam.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii