Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
20:02 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Traian Băsescu reclamă legea retrocedărilor la Curtea Constituțională

ro

11 Dec, 2014 18:17 721 Marime text
Președintele Traian Băsescu reclamă legea retrocedărilor la Curtea Constituțională (CCR), potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Astfel, președintele face o sesizare de neconstituționalitate pe articolul  6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene.

”Potrivit dispoziţiilor Art. 77 din Constituţia României, înainte de promulgare, Preşedintele României poate solicita verificarea constituţionalităţii legii. Inițial, Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în data de 24 iunie 2014. La data de 10 iulie 2014, preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea acestei legi, în temeiul Art. 77 alin. (2) din Constituţia României”, se arată în comunicat.

”În urma reexaminării, la data de 25 noiembrie 2014, Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a adoptat Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu unele modificări şi completări, inclusiv în sensul admiterii cererii de reexaminare, legea fiind retransmisă preşedintelui României, în vederea promulgării”, precizează comunicatul.

Conform sursei citate, pe 14 octombrie 2014, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor a întocmit un Raport asupra cererii de reexaminare, ocazie cu care aceasta a fost aprobată, articolul din lege semnalat ca neconstituţional prin cererea preşedintelui României fiind eliminat. Cu toate acestea, prin acelaşi Raport, în lege a fost introdus un amendament care nu are vreo legătură cu aspectele ridicate prin cererea de reexaminare a preşedintelui României ori măcar cu obiectul de reglementare al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 aprobată prin legea supusă dezbaterii. Proiectul de lege, în forma amendată de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, a fost supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor şi aprobat, în data de 25 noiembrie 2014.

Ti-a placut articolul?

Comentarii