Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:00 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Băsescu despre vizita Elenie Udrea la medic

ro

12 Mar, 2015 17:24 1097 Marime text
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre problema pe care Elena Udrea a semnalat-o, miercuri seara, privind vizita pe care urmează să o facă la medic împotriva voinței sale, informează b1.ro.

La ieșirea din sediul partidului Mișcarea Populară, Băsescu a declarat că nu știe care sunt regulile la arest, pentru că „nu are perspectiva de a ajunge acolo”.

„Nu știu care sunt regulile la arest și, apropo de asta, oricât și-ar dori unii, nu am perspectiva să ajung acolo pentru simplul motiv că nu există om în România care să poată spună că mi-a dat un leu. Acum, pot să spună mulți, dar trebuie să și probeze. Nu am emoții din acest punct de vedere”, a spus fostul șef al statului.

Totodată, Traian Băsescu a reiterat afirmația potrivit căreia are încredere în justiție în ceea ce privește cazul Elenei Udrea.

Acesta a mai afirmat că atât el, cât și fostul ministru sunt „două ținte în mișcare” pentru televiziunile Antena3 și România Tv.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii