Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Băsescu, declaraţii despre un procuror DNA Constanţa „Mă simt absolut liber să fac orice afirmaţie despre orice magistrat“

ro

13 Jun, 2016 11:40 2439 Marime text
Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a postat în urmă cu puţin timp un mesaj pe contul său de Facebook în care face referire la un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa.

Iată mesajul lui Traian Băsescu

„Ieri seară, am afirmat la un post de televiziune că doamna Livia Stanciu a fost numită de Peşedintele Iohannis în funcţia de judecător la CCR ca recompensă pentru serviciile făcute acestuia din urmă. Mă refeream la amânarea procesului de incompatibilitate şi la aprobarea judecării revizuirii şi strămutării procesului casei din Sibiu. Şi îmi menţin afirmaţia. Mulţi au strigat “blasfemie”. Eu spun categoric, nu! Şi iată de ce. Atâta timp cât în procesul fratelui meu, săptămâna trecută, în şedinţa publică a Curţii de Apel Constanţa, un procuror DNA afirmă nici mai mult, nici mai puţin, că, eu în calitate de Preşedinte al României, puteam face intervenţii la Curtea de Apel Craiova în favoarea lui Bercea Mondial (dacă tot nu au găsit probe ale intervenţiei fratelui meu), fără nicio urmă de probă, mă simt absolut liber să fac orice afirmaţie despre orice magistrat din România. Până la urmă, şi magistraţii sunt obligaţi la minimă decenţă“.

Procurorul la care face referire Traian Băsescu este Nadia Zlate, din DNA Constanţa, care a cerut în sala de judecată majorarea pedepselor primite atât de Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, şi de Marian Căpăţînă, fost preşedinte din PDL. Mai mult decât atât, Nadia Zlate a cerut şi confiscarea unor sume de bani.

Amintim că Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă au fost condamnaţi, în primă instanţă, la închisoare cu executare. Cei doi sunt acuzaţi că ar fi luat bani de la familia lui Bercea Mondial, pentru a-l scoate pe acesta din spatele gratiilor.  În prezent dosarul pe află pe masa judecătorilor Ciprian Coadă şi Damian Mitea, din Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii