Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:07 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie la Constanța aflată de la IPJ Vaslui. Femeie decedată pe plaja din Mamaia. În prag de An Nou

ro

05 Jan, 2017 04:04 7229 Marime text
O femeie din comuna Iana, județul Vaslui a fost găsită moartă pe plaja din Mamaia.
 
Cumplita veste care le-a stricat sărbătorile mai multor familii ale femeii a fost transmisă de la IPJ Constanța spre IPJ Vaslui.
 

”Noi am fost înștiințați pe 30 decembrie 2016 de către colegii de la IPJ Constanța, care ne-au transmis că, în Mamaia, pe maul mării, a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei femei care corespundea semnalmentelor Mariei Cojocaru. În urma cercetărilor efectuate și după ce membrii familiei s-au deplasat la fața locului pentru recunoaștere, s-a stabilit că, într-adevăr, este vorba despre femeia care fusese dată dispărută din comuna vasluiană Iana, înainte de Crăciun. S-a stabilit că femeie a murit înecată, însă nu prezenta pe corp leziuni care să indice că ar fi fost victima vreunei infracțiuni”, a declarat agentul principal Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, pentru estnews.ro.

 
Autoritățile au fost alertate de dispariția femeii pe 23 decembrie, însă ultima zi când cineva a văzut-o a fost 19 decembrie.
 
Conform celor spuse de membrii familiei, pe 19 decembrie femeia a plecat în București.
 
O zi mai târziu, pe 20 decembrie, Maria Cojocaru a contactat-o telefonic pe fiica ei căreia i-a spus că urmează să revină în Bârlad.

Numai că, de atunci nu s-a mai aflat nimic până când femeia a fost descoperită moartă, pe malul mării, în stațiunea Mamaia.

Lucru pe care îl aflăm de la IPJ Vaslui. Nu de la IPJ Constanța cum ar fi normal.

Reamintim că în perioada respectivă la Constanța ningea puternic iar valurile mării erau foarte înalte din cauza furtunii care se abătuse asupra zonei.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii