Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Traficanţi de heroină, arestaţi preventiv

ro

25 Jun, 2015 13:45 3885 Marime text
 
Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti  efectuează cercetări faţă de inculpaţii CRISTACHE BEATRICE, POPA FLORIAN, ILIE ALINA ANTOANETA, ILIE MARIAN, IRIMIA FLORIAN, GHEORGHE GHEORGHE şi PAVEL HARITON, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal.
 
     În sarcina inculpatei CRISTACHE BEATRICE s-a reţinut că în perioada aprilie 2015-iunie 2015, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a vândut heroină, împrejurări în care la data de 23.06.2015 a fost prinsă în flagrant în timp ce deţinea în vederea vânzării cantitatea de aproximativ 57,34 grame heroină, iar cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare a mai fost găsită cantitatea de aproximativ 576,42 grame heroină, droguri destinate vânzării.
 
    În sarcina inculpatului POPA FLORIAN s-a reţinut că în perioada aprilie 2015-iunie 2015, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a vândut heroină, împrejurări în care cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare a fost găsită cantitatea de aproximativ 576,42 grame heroină, droguri destinate vânzării, droguri de mare risc pe care le deţinea împreună cu coinculpata CRISTACHE BEATRICE.
 
    În sarcina inculpatei ILIE ALINA ANTOANETA s-a reţinut că în perioada aprilie 2015 – iunie 2015, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv la data de 13.05.2015 când a comercializat 6 folii din material plastic cu cantitatea totală de 0,39 grame heroină.
 
    În sarcina inculpatului GHEORGHE GHEORGHE  s-a reţinut că în perioada aprilie 2015 – iunie 2015, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a depozitat în locuinţa sa şi a transportat droguri de mare risc, respectiv heroină, pentru suspectul ILIE MARIAN;
 
    La data de 24.06.2015, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa sa acesta a predat 4 folii (tip doză) cu cantitatea totală de 0,25 grame heroină, droguri pe care le deţinea în vederea vânzării şi totodată o folie din plastic cu cantitatea de 49,56 grame heroină, droguri pe care le deţinea pentru suspectul ILIE MARIAN.
 
    În sarcina inculpatului IRIMIA FLORIAN s-a reţinut că, în perioada aprilie 2015 – iunie 2015, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv la data de 19.05.2015 şi 03.06.2015  când a comercializat 6 folii din material plastic cu cantitatea totală de 15,96 grame heroină şi respectiv cantitatea totală de 3,01 grame heroină.
 
    În sarcina inculpatului PAVEL HARITON s-a reţinut că, în perioada aprilie 2015 – iunie 2015, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv inculpatului ILIE MARIAN, droguri pe care le-a obţinut de la inculpata CRISTACHE BEATRICE.
 
    În sarcina inculpatului ILIE MARIAN s-a reţinut că în perioada aprilie 2015 – iunie 2015, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, inclusiv la data de 19.05.2015 când, prin intermediul inculpatului IRIMIA FLORIAN, a comercializat 6 folii din material plastic cu cantitatea totală de 15,96 grame heroină şi respectiv la data de 03.06.2015, cand i-a vândut inculpatului Andriescu Cristinel o folie din material plastic cu cantitatea totală de 3,01 grame heroină
 
    - în perioada aprilie 2015 – iunie 2015, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ILIE MARIAN a cumpărat droguri, respectiv heroină, în vederea vânzării, de la inculpatul PAVEL HARITON, acesta din urmă luând drogurile de la inculpata CRISTACHE BEATRICE.
 
    La  data de 24.06.2015, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la adresa inculpatului ILIE MARIAN  a fost depistat deţinând, în vederea vânzării, 6 folii din material plastic cu cantitatea totală de 17,82 grame heroină.
 
    La data de 24.06.2015, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului GHEORGHE GHEORGHE, acesta a predat o folie din plastic cu cantitatea de 49,56 grame heroină, droguri pe care le deţinea pentru inculpatul ILIE MARIAN.
 
    La data de 24.06.2015  s-a solicitat Tribunalului Bucureşti luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 zile faţă de inculpaţii CRISTACHE BEATRICE şi POPA FLORIAN, instanţa dispunând arestarea preventivă a acestora.
 
    La data de  25.06.2015 s-a solicitat Tribunalului Bucureşti luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 zile a inculpaţilor ILIE ALINA ANTOANETA, GHEORGHE GHEORGHE, IRIMIA FLORIAN, PAVEL HARITON şi ILIE MARIAN.
 
    Acţiunea a fost efectuată impreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate – Ilfov.
 
    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
 
    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii